Odată ajuns în Sinaia, asta însemnând odată scăpat de tot ceea ce înseamnă calvarul numit DN1, la 7 kilometri de stațiune, mergând pe Poteca Regală, dai de Stâncile Franz Joseph, aflate în Rezervația Naturală Poiana Stânii. Ți se așază la picioare o poveste pe care nu o poți înțelege așa cum trebuie decât dacă o iei la pas. Unul câte unul, pentru a descoperi sau redescoperi o pagină de istorie. Imagini, fragmente, bucăți de viață și de suflet pe care vrei să le reconstruiești aidoma unui puzzle. Un traseu ce te lasă fără cuvinte dacă te … apleci puțin să îi afli trecutul. Un loc pentru mulți necunoscut, pentru alții bătătorit de atâtea și atâtea ori…
La câteva minute de mers de la Stâna Regală, la aproape 1300 de metri altitudine, cu o panoramă de vis ce ți se așterne în fața ochilor, găsești două stânci ce poartă numele unui fost împărat al Austro-Ungariei. Pe numele său, Franz Joseph. Două formațiuni muntoase impozante, cu o poveste pe măsura măreției lor.
Darul regelui Carol I pentru împăratul Austro-Ungariei
Stâncile Franz Joseph au fost amenajate la cererea regelui Carol I în 1896, cu prilejul vizitei de trei zile pe care împăratul austriac urma să o facă pe meleaguri românești, odată cu inaugurarea Porților de Fier I.
Vizita lui Franz Joseph a creat multă rumoare la vremea respectivă, fostul monarh, Carol I, simțind că trebuie să trateze așa cum se cuvine prezența împărătească, în vederea menținerii unor relații cordiale. Deopotrivă, întâiul rege al României nu excludea posibilitatea unor investiții financiare în Regat, așa că, un astfel de cadou a fost considerat potrivit pentru o întâmpinare demnă de un cap încoronat.
Stâncile Franz Joseph sunt și astăzi un „dar” de care se pot bucura toți turiștii dornici să inspire, de la măreața altitudine, o interesantă filă de istorie. Una dintre stânci este loc unde te poți așeza pentru a mânca ceva după traseul parcurs, iar cea de-a doua îți oferă șansa de a cuprinde cu privirea mare parte din măreția Văii Superioare a Prahovei.
De aici pot fi admirate Sinaia, Bușteniul, Azuga, Piatra Arsă, Crucea de pe Caraiman, Păduchiosul, Jepii Mari, Piatra Mare, munții Baiul Mare, munții Postăvaru și Piscul Câinelui. Accesul pe Stâncile Franz Joseph este mult ușurat de trepte și balustrade, special amenajate pentru ca traseul să fie unul plăcut de parcurs. Legenda spune că însuși împăratul Austro – Ungariei a fost captivat de priveliștea oferită de stâncile ce îi poartă numele, dar și de ineditul cadou făcut de regele Carol I.
Sinaia și al ei „sânge albastru”
Deși o destinație și un punct turistic nu foarte cunoscut, Stâncile Franz Joseph sunt ușor accesibile, odată ajuns în Poiana Regală. Adică pajiștea alpină aflată la 1270 de metri altitudine, ce oferă o priveliște amețitoare asupra masivului Bucegilor. Loc, de altfel, descoperit de Carol I și parte din Domeniile Regale.
Turist pentru o zi poate însemna, așadar, dincolo de peisaje copleșitoare, și întoarcere în timp. Una în care trecutul te… trage ușor de mânecă încercând să îți reamintească faptul că orașul regal de la poalele Bucegilor și locurile fascinante aflate în imediata lui apropiere au „sânge albastru”.
Spun asta inclusiv stâncile lui Franz Joseph, gata să își șoptească, dacă ai răbdare, povestea unui împărat și a unui rege.