primaria-ploiesti-sediu.jpg

”Sunau la noi funcționari din primărie, ne întrebau dacă avem cursuri la cutare sau cutare hotel de la mare sau de la munte, le spuneam că nu, pentru că nu ne permite legea, iar ei ne răspundeau că le pare rău, dar vor merge la altcineva”. Acesta a fost modul în care au fost selectate locațiile în care funcționarii primăriei Ploiești au fost la ”cursuri de perfecționare”. Au lipsit Planul și planificarea, fapt care a dus la devalizarea bugetului în timp ce responsabilii nu au sesizat nimic.

Aproximativ 250 de angajați ai primăriei Ploiești și ”însoțitorii” au mers în acest an la ”cursuri de perfecționare profesională” organizate în plin sezon estival la mare sau la munte. Lor li se adaugă alte câteva zeci sau sute de angajați ai serviciilor/instituțiilor din subordinea primăriei.

Aflați detalii și clarificări importante citind acest articol:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Marele jaf de vară al bugetului Ploieștiului: cum s-au aranjat vacanțe de lux pe banii contribuabililor

Contravaloarea cazării la hoteluri considerate ”de lux” și, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, a micului dejun ori a meselor în regim all inclusive pentru angajați și însoțitori – soți, soții, copii, prieteni etc – a fost suportată integral de către primărie.

Singura reacție după dezvăluirile de până acum a fost a primarului Adrian Dobre, care a anunțat că în primărie ”a început o anchetă internă” și a blocat plățile pe această temă până la clarificarea situației. Noi credem că nu este destul și credem că instituția pe care o conduce ar trebui să identifice de urgență responsabilii. Cu nume, prenume și funcții. Și să aplice sancțiunile care se impun în astfel de cazuri.

Recapitulăm cât se poate de succint detaliile publicate până acum: procedura de achiziție a fost desfășurată într-un timp record, de doar două zile. Asta după ce consiliul local, dând curs cererilor trase la indigo ale unor directori de departamente și/sau instituții, a votat în unanimitate abrogarea unei Hotărâri emise în luna februarie prin care era impusă desfășurarea cursurilor doar la Ploiești.

De punctat: ar fi cât se poate de interesant să aflăm cum directori precum Vlad Mateescu - Filarmonică, Mihaela Rus - Teatrul Toma Caragiu, Silviu Crângașu – Club Sportiv Municipal, etc, etc au ajuns în același timp la aceeași concluzie. Scrisă cu aceeași topică și folosind cam aceleași cuvinte ea spune la unison, același lucru: angajații lor nu se pot perfecționa profesional la Ploiești ci doar la mare sau la munte.

Mai multe informații despre ce se întâmplă în primărie pe această temă poți afla din acest articol:
Anchetă în Primăria Ploiești în urma dezvăluirilor Observatorulph.ro, privind pregătirea profesională, la munte și la mare, a funcționarilor publici

Prima informație care poate fi de folos pentru primar și pentru cei care anchetează intern, dar și extern, este următoarea: în Ploiești funcționează cel puțin doi dintre cei mai puternici jucători de pe piața serviciilor de formare profesională din România.

Alți jucători la fel de importanți de pe piață, cu sediul în București, ne-au declarat că n-ar fi avut nicio problemă să trimită lectori la Ploiești, pentru orice curs, inclusiv de tromboane, dacă ne permiteți o glumă amară.

O altă informație care nu ar trebui să treacă nebăgată în seamă. Într-adevăr, în ceea ce privește cazarea ”însoțitorilor” cursanților, legea este destul de interpretabilă și permisivă. Interpretarea generală este că ”însoțitorii au voie”. Atenție însă, la Ploiești există un detaliu care face ca această interpretare favorabilă să nu fie posibilă.

Este vorba despre o prevedere a Caietului de Sarcini, despre care am vorbit și în episodul anterior și pe care nimeni nu o baga în seamă: ”Cazarea participanților se va face pentru 7 nopți în cameră duble/single, cu mic dejun, cu posibilitatea cazării gratuite a unui însoțitor și cu asigurarea prânzului și cinei  - în sistem bonuri cont/valorice pentru participant”. Am verificat cu atenție și am constatat încă odată: nu există o categorie socio-profesională sau de altă natură denumită ”însoțitor”.

Neexistând această categorie, deci neîndeplinind condiții clare care să o pună în situația de a primi ajutoare/beneficii de la primărie, înseamnă că dacă o primărie a acordat astfel de beneficii, ele au fost acordate ilegal. Așa spun specialiștii consultați de noi.

Mergem mei departe. După ce a fost organizată abrogarea hotărârii care interzicea desfășurarea cursurilor în alte locații decât Ploiești, un colectiv de profesioniști a trecut la organizarea procedurii de achiziție.

Prima bombă atomică: baza ei ”Planul de formare profesională a angajaților primăriei Ploiești, document fără de care nu putea fi organizată nicio formare. Ca să fie legal, documentul ar fi trebuit să fie întocmit de Serviciul Resurse Umane, Organizare și Administrativ, șef serviciu Angelescu Ana Daniela, și avizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).

Ei bine, lucrurile nu au stat așa. ANFP ne-a confirmat (vezi facsimil) ceea ce noi bănuiam: primăria Ploiești nu a depus pentru avizare acest plan nici în 2017, nici în 2018. Nefiind avizat de ANFP, indiferent de răspunsurile cu care încearcă acum să-și acopere urmele/incompetența funcționarii de la Ploiești, planul nu există. Așa spune legea.

Pentru corectitudinea expunerii, să menționăm că primăria ne-a răspuns vineri, 19 octombrie: ”Conform informațiilor transmise de către reprezentanții Serviciului Resurse Umane, Organizare si Administrativ, planurile de perfecționare profesională a funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, aferente anilor 2017 și 2018, care v-au fost astfel remise, reprezintă documentele transmise Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în anii 2017 si 2018”.

Noi spunem că acest răspuns este o tentativă de acoperire a urmelor, o minciună flagrantă. De ce spunem asta? Pentru că întreaga derulare a achiziției arată că acest plan nu a existat.

Să continuăm. Procedura de achiziție ar fi trebuit să fie organizată de Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte. Cea care s-a ocupat de achiziție ar fi trebuită să observe absența vizei ANFP pe planul pus la dispoziție de resursele umane. I-a/le-a scăpat și au intrat în procedură pe un document viciat, cu un caiet de sarcini întocmit pe genunchi.

Așa cum spuneam, procedura a fost organizată într-un timp record – două zile – și au fost declarate câștigătoare trei firme. Departajarea a fost făcută de punctajul obținut:
- firma 1 – 96,10 puncte din 100,
- firma 2 – 90, 92 puncte din 100,
- firma 3 – 75,52 din 100.
Ordinea clasamentului este dată de următoarele criterii: 40% preț, 60% experiențe similare. Nu mai publicăm numele firmelor pentru că nu este relevant. Le-am publicat în articolul anterior pe care îl puteți citi aici:
Toți funcționarii Primăriei Ploiești care au participat la cursuri de perfecționare în vară, buni de plată jumătate din contravaloarea cazării

În absența unui plan de perfecționare care să stabilească cine la ce cursuri pleacă, la ce dată și în ce lot, și fără nominalizarea unor responsabili care să organizeze aceste plecări, a început delirul.

Angajații au fost lăsați să-și selecteze singuri cursurile, locațiile și cazările. ”Cineva” le-a pus la dispoziție lista celor trei firme, din oferta cărora să aleagă fiecare ce perfecționare vrea, la munte sau la mare, cu all inclusive sau doar cu mic dejun.

Am ajuns astfel în situația incredibilă de a identifica doar doi angajați din 250 – unul de la Urbanism și Unul de la Relații Internaționale – care au fost la cursuri pe specificul postului ocupat. Restul, așa cum menționam, au ales ”module” dintre cele mai aiuritoare cum ar fi: ”Managementul priorităţilor, timpului şi stresului. Impactul asupra performanţei organizaţionale”. Toate au o legătură comună: au fost organizate la hoteluri de top de pe litoral sau de la munte.

Subliniem că în aceste condiții angajații nu pot fi învinovățiți – au profitat de ce li s-a oferit. Problema este efectul: firma cu cea mai bună/ieftină ofertă a fost aleasă de, rețineți!, ZERO angajați.

Motivul avea să ni-l explice un reprezentant al ei:  ”Sunau la noi funcționari din primărie, ne întrebau dacă avem cursuri la cutare sau cutare hotel de la mare sau de la munte, le spuneam că nu, pentru că nu ne permite legea, iar ei ne răspundeau că le pare rău, dar vor merge la altcineva”.

Un răspuns similar l-am primit și de la reprezentanții firmei clasate pe locul doi, care, totuși, a fost mai norocoasă decât prima – s-a bucurat de prezența la cursuri a unui număr de aproximatv 30 de funcționari ai primăriei Ploiești.

Ceilalți, să spunem 220 de angajați doar din primărie, și însoțitorii lor, au ales să meargă la cursurile organizate de firma de pe locul trei care, evident, era și cea mai scumpă. Deh, stelele costă! Conform calculelor noastre, diferența de preț/pachet între firma de pe locul I și cea de pe locul al III-ea a fost de aproximativ 400 de lei.

La un calcul simplu, reiese că primăria, doar din această diferență și doar pentru ”perfecționarea” angajaților proprii a fost prejudiciată cu cel puțin 100.000 lei, adică aproximativ 10% din valoarea bugetului de 1.000.000 de lei pus la bătaie.

Nu știm dacă vă spune ceva 10%, însă el aproape se dublează dacă punem la socoteală și ”cursurile” făcute de angajații din instituțiile din subordinea primăriei.

Cine ar fi trebuit să sesizeze că firmele cu ofertele mai bune sunt ocolite și că angajații aleg ofertantul cel mai scump? Cine ar fi trebuit să convoace ofertanții de pe primele două locuri la o discuție ca să vadă dacă ei pot oferi aceleași cursuri – nu hoteluri – ca ofertantul de pe locul trei? Cine ar fi trebuit să se asigure că interesul primăriei este respectat? O prietenă foarte veche a redacției noastre – doamna Manuela Tărăcilă, la acea vreme omul care a vizat manțocăria cu viza Control Financiar Preventiv (CFP).

Cât de vechi și apropiată prietenă a redacției este doamna Mihaela? Aflați de aici:
Angajată la Prefectură, Mihaela tăia facturi pentru Iriela

și de aici:
Scandal monstru în Primăria Ploieşti după premierea fotbaliştilor Petrolului

și de aici:
Urgent! Mihaela, Manuela, Iriela, Lupii Galbeni, DNA! Stop!

Atât de apropiată. Tocmai de aceea nu ne-am mirat deloc să aflăm că nimeni din primărie nu a mișcat un deget să vadă dacă viza CFP este pusă corect sau incorect. Asta până la publicarea primului articol despre jaful pe care îl reprezintă ”cursurile de perfecționare a angajaților” organizate de primăria Ploiești, pentru că acum se uită și își dă palme multă lume.

O lăsăm pe doamna Mihaela să ofere explicații pentru această inexplicabilă scăpare: primăria a fost prejudiciată sub ștampila dânsei achiziționând serviciile cele mai scumpe, când nimic nu o împiedica să le achiziționeze pe cele mai ieftine. Intrăm vijelios în finalul articolului.

Când abordezi subiectul ”cursuri de perfecționare ținute la hoteluri de patru stele”, toată lumea ia foc: ”nu sunt hoteluri de patru stele! Sunt de trei! Mințiți!”. De ce această reacție categorică? Pentru că legea aspră și severă prevede că funcționarii nu au voie să se cazeze la mai mult de trei stele/margarete. Dacă s-ar caza la hoteluri clasificate cu mai mult de trei stele, ar trebui să dea banii înapoi.

Cum reușesc funcționarii noștri, ai României, nu doar ai primăriei Ploiești, să se cazeze la hoteluri de lux și să beneficieze de decontarea contravalorii piscinei? Iată o întrebare la care ne bucurăm că i-am găsit un răspuns cât se poate de simplu. Aproape numai și numai pentru cursurile de perfecționare și alt tip de astfel de contracte avantajoase cu statul, multe dintre hoteluri își declasifică un număr de camere.

Ca să fie neechivoc: hotelurile rămân de patru sau cinci stele, oferă servicii de patru sau cinci stele - toate camerele sunt vândute la același preț și toți clienți au acces la saună sau piscină, acces gratuit la servicii terapeutice, masă în regim all inclusive etc, doar ”pe hârtie” apărând modificarea stelelor. Ca să poată fi făcut decontul cum se cuvine.

De unde am aflat? Sunând la Carpathia Sinaia și Puflene Resort Delta Dunării, hoteluri renumite în România pentru numărul de minim patru stele pe care îl afișează și căutate de funcționarii noștri aflați la cursuri, sanchi. Am sunat și am solicitat o ofertă de preț pentru camere de trei stele, ”ca acelea în care au stat niște prieteni la cursuri astă vară”.

În ambele cazuri răspunsul a fost categoric, ceva de genul: ”fugi domne de aici! Noi nu avem decât camere și servicii de patru stele”. Redăm cele două discuții.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Social
  • Miercuri, 14 Noiembrie 2018
  • De Andra Ilie

Apa Nova Ploiești oprește apa în cartierul 9 Mai

Apa Nova Ploiești anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă, la noapte, în cartierul 9 Mai din cauza unei avarii la conducta de distribuție din zonă. Comunicatul Apa Nova Ploiești: Joi, 15...