Toate lifturile din incinta Palatului CFR au fost oprite şi vor fi supuse unor verificări suplimentare, au anunţat, joi, 21 mai, reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Un incident a avut loc acolo, în această dimineață. Un lift, în care se aflau șapte angajați, a căzut în gol mai multe etaje.
Care este starea răniților
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre ele au suferit fracturi și au ajuns la diferite spitale din capitală.
Cablurile liftului fuseseră schimbate cu o zi în urmă
Compania care administrează clădirea a anunţat că liftul implicat în incident era autorizat. Acesta fusese supus cu o zi în urmă unei revizii majore. Au fost schimbate inclusiv cablurile de tracțiune.
Intervenția este acum verificată. Cei care au făcut lucrarea vor trebui să dea explicații.
