O persoană bănuită de trafic de droguri, a fost prinsă de către polițiștii prahoveni în flagrant delict. În mașină avea șase pliculețe de cocaină și kituri de creștere a ciupercilor halucinogene.
Potrivit IPJ Prahova, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 32 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
La data de 15 mai 2026, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în localitatea Drăgănești, în timp ce ar fi deținut, în autoturismul său, o cantitate de cocaină, porționată în 6 pliculețe, precum și mai multe kituri de creștere a ciupercilor halucinogene.
În urma a 3 percheziții efectuate în localitățile Olari și Tomșani, județul Prahova, au fost descoperite și ridicate aproximativ 4,5 kilograme de canabis, semințe de canabis, instalații utilizate pentru creșterea și dezvoltarea plantelor de canabis, grindere, cântare, telefoane mobile și alte mijloace materiale de probă.
Totodată, au fost indisponibilizați aproximativ 34.000 de lei, 6.100 de euro, 50 de dolari, precum și 5 lingouri din aur, fiecare având greutatea de aproximativ 31,1 grame.
La data de 16 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus măsura reținerii față de persoana cercetată pentru 24 de ore, ulterior, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
