- Publicitate -

Doi bărbați snopiți în bătaie la Șotrile. Cei cinci agresori au fost lăsați în libertate

Un incident de o violență ieșită din comun s-a petrecut vineri, 27 martie, în fața unui magazin din satul Plaiul Câmpinei, comuna Șotrile. 

- Publicitate -

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost snopit în bătaie de cinci indivizi. Agresorii au lovit și un alt bărbat care a încercat să aplaneze conflictul.

Victima în vârstă de 42 de ani a trecut deja printr-o operație și se află internată la secția chirurgie maxilo-facială a secției Boldescu (SJUP).

- Publicitate -

Mai grav este că, după ce polițiștii i-au reținut pe cei cinci agresori pentru 24 de ore, aceștia au fost puși în libertate fără a primi nicio altă măsură preventivă.

Potrivit familiei bărbatului care a ajuns în spital, între agresori și victima nu a existat un conflict anterior.

Victima ajunsese la magazinul din Plaiul Câmpinei cu o căruță. După ce a și-a făcut cumpărăturile a vrut să plece, numai că cei cinci bărbați, ajunși în același loc cu o mașină, se urcaseră în atelaj și începuseră să consume băuturi alcoolice.

- Publicitate -

Solicitarea bărbatului de a coborî și a fi lăsat să plece acasă i-a scos din minți pe cei cinci care au început să-l lovească fără milă.

Agresiunea s-a încheiat după intervenția polițiștilor

La solicitarea Observatorul Prahovean, Cătălina Mocanu, agent șef principal de poliție, a declarat:

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei au dispus, la data de 28 martie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cinci bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma implicării acestora într-un conflict spontan produs la data de 27 martie 2026, în jurul orei 18:15, pe raza localității Șotrile.

- Publicitate -

Investigațiile efectuate de polițiști au relevat faptul că incidentul a avut loc în fața unei societăți comerciale, în contextul unui conflict verbal spontan, care a degenerat în agresiune fizică, fiind astfel tulburată ordinea și liniștea publică.

La fața locului, echipajele de poliție au identificat două persoane agresate, cu vârste de 42 și 46 de ani, care prezentau leziuni. Acestea au fost transportate la unitatea medicală pentru evaluarea și tratarea leziunilor.

Polițiștii prezenți la fața locului, au procedat la aplanarea conflictului și identificarea persoanelor implicate, acestea fiind cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, domiciliați în comuna Șotrile, respectiv comuna Brebu.

- Publicitate -

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri și continuarea cercetărilor în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

În baza probatoriului administrat, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 29 martie a.c., au fost prezentați unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Un bijutier din Ploiești ține vie o meserie rară de peste 30 de ani

Pe bijutierul Mihail Haraba (53 de ani) îl găsiți...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -