- Publicitate -

Dosarul White Tower. Instanța a refuzat ridicarea sechestrului

O solicitare formulată de dezvoltatorul imobiliar al proiectului White Tower Ploiești a fost respinsă de instanță.

- Publicitate -

Au vrut să scape de sechestru asigurator

Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată cererea de ridicare a măsurii asigurătorii dispusă de procurorul de caz în februarie anul trecut.

Solicitarea a fost făcută de Lupu Anca-Domnica, cea care figurează în acte ca fiind dezvoltatorul imobiliar al proiectului White Tower din Ploiești.

- Publicitate -

Pe rolul instanțelor prahovene se află mai multe dosare, după ce numeroase persoane fizice au reclamat la poliție și parchet că au fost înșelate de dezvoltatorul imobiliar prin vânzarea succesivă a apartamentelor din blocul White Tower la mai mulți proprietari.

Printre iculpați se numără Mioara și Mihai Lupu, soții Nichita, Daniel Ștefănescu, notarul George Tudose, dar și firmele Gersim  Imobiliare, Fasty Tasty și Total Empire.

Reamintim că, în urmă cu un an, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au făcut numeroase percheziții în dosarul White Tower. Mai multe persoane care au cumpărat apartamente în blocul din cartierul Bariera București s-au trezit că aceleași locuințe erau vândute și altor persoane și au depus plângeri penale.

- Publicitate -

Percheziții cu mascații la suspecți

Pe 22 ianuarie 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a transmis un comunicat în care erau anunțate 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltarori imobiliari din Complexul de locuinţe WHITE TOWER și CITY GATE din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură. Anchetatorii dezvăluiau atunci și escrocheria imobiliară. Cităm din comunicatul procurorilor:

”În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploiești (n.r. PFA Lupu Mărioara), prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploiești (n.r. Maria și George Tudose), au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro).

În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică către alte persoane.

- Publicitate -

prin înţelegere cu reprezentanții dezvoltatorului imobiliar (n.r. Mărioara și Mihai Lupu), a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul.

Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul și alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice.”

Funcționari ai Primăriei Ploiești, implicați în afacerea White Tower

Două săptămâni mai târziu, procurorii au descins la sediul unor instituții publice, respectiv la domiciliile unor funcționari publici și persoane fizice implicate în săvârșirea infracțiunilor cercetate în același dosar. Cităm din comunicatul aceluiași Parchet:

- Publicitate -

”În fapt, în perioada 2018 – 2022, un dezvoltator imobiliar din Ploiești a edificat un imobil cu destinația de locuințe colective, în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și a documentațiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 apartamente.

Ulterior, pentru intabularea imobilului, mai multi funcționari publici din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul urbanismului și cadastrului, au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepția lucrărilor de construcție, pe care dezvoltatorul imobiliar le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Totodată, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni și contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 apartamente, deși acestea erau construite și intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro.

- Publicitate -

În urma cercetărilor declanșate, în anul 2023, reprezentanții autorităților locale au dispus aducerea construcției la forma autorizată, respectiv desființarea celor 30 apartamente edificate ilegal”.

Printre persoanele vizate s-au numărat Rita Neagu, atunci director adjunct al Direcției de Urbanism și Lucian Bălescu de la Serviciul Verificare și Controlul Documentații Publice.

Procurorii precizau la momentul respectiv că se fac cercetări față de 4 funcționari publici pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și 8 infracțiuni de complicitate la înșelăciune și față de 2 funcționari pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de fals intelectual și 8 infracțiuni de complicitate la înșelăciune.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a dezvăluit în premieră ”schema”

Pe 23 august 2023, cu câteva luni înainte de descinderile procurorilor, un cititor ne-a sesizat că a cumpărat în 2021 trei apartamente în blocul White Tower din cartierul ploieștean Bariera București. Deși ar fi trebuit să intre în posesia locuințelor, ploieșteanul a aflat cu stupoare că acestea au fost revândute altor persoane. El i-a făcut dezvoltatorului imobiliar plângere la Poliție și Parchet. În replică, avocatul care reprezenta interesele dezvoltatorului susținea atunci că acesta este un litigiu comercial, care va fi rezolvat în instanță.

Articolul poate fi accesat aici: Un ploieștean acuză că trei apartamente cumpărate în blocul White Tower din Bariera București au fost revândute de dezvoltatorul imobiliar altor persoane. ”Am fost țepuit cu 166.000 de euro!”

Comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Prin rechizitoriul nr. 221/282/P/2023/d1/1 din data de 16.05.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a 14 inculpați, persoane fizice și juridice, implicate în fraude imobiliare, cunoscute în mass-media ca afacerile White Tower, City Gate și Mărășești.

- Publicitate -

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2018-2024, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea notarilor publici, inculpații T.M. ȘI T.G.R., dezvoltatorii imobiliari, împreună cu alte persoane, toate inculpați în cauză, au indus în eroare, atât cu prilejul încheierii, cât și cu prilejul executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare de apartamente, promitenți cumpărători de bună-credință, prin prezentarea ca adevărată a faptului că le vor vinde apartamente, la termenele stabilite, în blocul White Tower și în complexul rezidențial City Gate din Municipiul Ploiești, folosind manopere delosive, cu scopul de a obține foloase materiale injuste.

Prejudiciul total creat persoanelor vătămate din cele trei complexuri rezidențiale este de aproximativ 8.700.00 euro, inculpații acționând în timp, în mod constat, după o strategie bine pus la punct de inculpatul N.V., avocat în cadrul Baroului Prahova, specializat în litigii de faliment, insolvență și licitații, pentru mărirea artificială a pasivului, concomitent cu scăderea activelor patrimoniale, strategie axată, în principal, pe următoarele coordonate:

1. încheierea de mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare a acelorași apartamente cu mai mulți beneficiari și încasarea prețurilor de la aceștia, sume de bani ce au fost folosite în alte scopuri decât pentru construirea imobilelor promise;

2. pregătirea procedurii de insolvență, ce presupunea înstrăinarea activelor cu scopul de a nu face obiectul vreunei executări silite în cadrul procedurii de insolvență/faliment;

3. declanșarea procedurii propriu-zise de insolvență/faliment, pentru ca inculpații să obțină toate avantajele prevăzute de legislația specială în domeniu, în sensul ca răspunderea patrimonială să fie limitată doar la bunurile care se mai regăsesc în patrimoniul entității economice supuse procedurii (nu și la bunurile proprii) și înlăturarea eventualelor dobânzi și penalități datorate promitenților cumpărători.

Ceea ce a lipsit acestei strategii a fost că inculpații nu au anticipat intervenția fermă a organelor de urmărire penală, astfel că, pe parcursul urmăririi penale aceștia au fost cercetați în stare de arest preventiv, arest la domiciliu și control judiciar.

De asemenea, au fost aplicate măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale inculpaților, în vederea asigurării recuperării prejudiciului.

În consecință, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

– L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, bancrută frauduloasă în formă continuată și complicitate la fals în intelectual în formă continuată,

– L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, bancrută frauduloasă în formă continuată și complicitate la fals în intelectual în formă continuată,

– N.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– N.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– G.A.B., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– Ș.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– L.Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– T.A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– S.C. F.T. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– S.C. T.A.E. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– S.C. G.I. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată,

– S.C. G.D. S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și bancrută frauduloasă în formă continuată și

– T.G.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual în formă continuată.

 

 

 

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Manevre la Paltinu. Ce se întâmplă cu furnizarea apei [surse]

Azi noapte, au fost efectuate manevre la barajul Paltinu,...

Apa Nova Ploiești majorează tarifele la 1 ianuarie 2026

Ploieștenii vor plăti mai mult pentru serviciile de apă...

Cel mai bine păstrat secret al revoluției din 1989 de la Ploiești

Anul acesta se împlinesc 36 de ani de la...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -