spot_img
- Publicitate -

Percheziții miercuri dimineață în Prahova într-un dosar de evaziune fiscală

Data:

Polițiștii din Brașov au descins miercuri dimineață la două adrese din Prahova și una din Brașov într-un dosar penal de evaziune fiscală.

- Publicitate -

Descinderile sunt făcute sub coordanarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, într-un dosar pe urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, fapte prevăzute de art. 9 alin. 1 lit b, c, f din LG.241/2005, urmând a fi identificate și ridicate obiecte, înscrisuri și medii de stocare necesare pentru completarea materialului probator.

La finalizarea perchezițiilor o persoană va fi condusă cu mandat de aducere la sediul I.P.J. Brașov pentru dispunerea măsurilor legale.

Potrivit legii 241/2005, persoana vizată de percheziții este bănuită de:

„hei” by Rompetrol – un brand cu o tradiție de 20 de ani, dezvoltat în România și extins în Bulgaria, Republica Moldova și Georgia

Conceptul „hei”, unul dintre cele mai cunoscute branduri din portofoliul Rompetrol, aniversează 20 de ani de prezență pe piața din România, perioadă în care...
- Publicitate -
  • omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
  • evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
  • sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Fum alb la Vatican. A fost ales un nou Papă. Cine este Leon al XIV-lea [UPDATE]

Lumea catolică este, la această oră, în sărbătoare, după...

Șoferul beat, alergat de poliție la Ploiești, a fost prins și amendat

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești l-au depistat,...

25 de ani de Metigla în România. Planuri de expansiune europeană

Peste 25 milioane de euro investiți în România...

Ce învață copiii din videoclipuri scurte și ce NU?

Președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, senatoarea Nicoleta Pauliuc...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Șoferul beat, alergat de poliție la Ploiești, a fost prins și amendat

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești l-au depistat,...

Cursuri de dans la CSM Ploiești pentru copiii cu nevoie speciale

Începând cu 1 iulie 2025, secția sportivă pentru persoane...

Etapa de slalom în weekend pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Bulevardul Independenței din Ploiești se va transforma în weekend...
- Publicitate -

Nouă atenționare meteo în Prahova: Ploi, vijelii și grindină

Meteorologii au emis o nouă atenționare meteorologică în Prahova...

Cartea electronică de identitate, disponibilă la Ploiești

Cetățenii români cu domiciliul în Ploiești vor putea solicita,...