Un tânăr în vârstă de 21 de ani, recent eliberat din închisoare, este principalul suspect al unei tâlhării care a avut loc în zona de sud a Ploieștiului, la sfârșitul lunii martie.
În după amiaza zilei de 25 martie, un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost atacat și deposedat prin violență de suma de 150 de lei, un telefon mobil și cheile locuinței de către mai mulți tineri necunoscuți.
Victima a depus plângere la Poliție, iar în urma cercetărilor întreprinse de polițiștii, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, domiciliat în județul Prahova, cunoscut cu antecedente penale și recent eliberat din penitenciar pentru fapte similare.
La data de 6 mai au fost efectuate șase percheziții domiciliare, în urma cărora persoana bănuită de comiterea faptelor a fost depistată și condusă la sediul unității de poliție.
În urma probatoriului administrat, față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii și ulterior a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab”.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.