Abia s-au afișat rezultatele examenului de BAC și cel mai fericit elev al Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești este Lidia Popa, care a obținut media 10 curat.
Media 10 la examenul de Bacalaureat este o reușită cu adevărat notabilă, mai ales în condițiile în care nu sunt doar două materii la care se susține examen, ca în cazul Evaluării Naționale.
De o modestie rară, contactată de Observatorul Prahovean, Lidia ne-a declarat că nici nu îi vine să creadă. „Sincer, nici eu nu mă așteptam. Mai ales la română, unde este interpretabil…”, a declarat proaspăta absolventă.
De loc din Boldești-Scăeni, Lidia a urmat cursurile Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești, fiind unul dintre mulții elevi navetiști ai instituției de învățământ. Timp de patru ani a făcut zilnic naveta spre școală, dar acest lucru nu a împiedicat-o să obțină rezultatul deosebit de la examenul de Bacalaureat de anul acesta. „În fiecare zi făceam 30 de minute cu trenul și apoi încă 10 minute cu autobuzul ca să ajung la școală. Nu a fost greu, m-a ajutat să mă descurc mai rapid singură…”, povestește fosta elevă.
Citește și: Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești se laudă cu cinci „zeciști” la Evaluarea Națională. Cine sunt ei?
În ceea ce privește planurile de viitor, Lidia va urma cursurile Facultății de Biochimie a Universității din București. „Nici nu m-am gândit să plec din țară. Nu știu, nu s-a pus problema așa niciodată. Probabil familia mi-a insuflat asta. Este nevoie și în țară de copii buni… Eu am și o soră mai mare care termină dreptul acum… este un an plin pentru familia noastră”, a declarat Lidia pentru Observatorul Prahovean.
Deosebit de recunoscătoare tatălui, despre care spune că a fost cel care a susținut-o tot timpul, Lidia se simte legată de familie și de țară. Despre mama ei, cu lacrimi în voce, absolventa spune că aceasta a murit când ea avea doar 10 ani. Dar, în mod sigur, a ținut-o în brațe de acolo, de sus, și a ajutat-o să reușească în tot ce și-a propus.
Despre anii de liceu, Lidia spune că au fost complicați. „Eram în clasa a noua când a venit pandemia și ne-a dat pe toți peste cap. Timp de patru ani nu a fost ușor, dar am reușit”, a mai spus ea.
În ceea ce privește pregătirile, fosta „lemevistă” spune că a făcut la română și la matematică. „La biologie chiar nu am avut nevoie”, a mai completat absolventa clasei de Științele Naturii 12N1, de la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești.
Janin Pințea, diriginta Lidiei: „S-a făcut dreptate!”
Despre Lidia Popa, fosta dirigintă, profesoara de limba engleză Janin Pințea, nu are decât cuvinte de laudă. „A fost o mare bucurie! Lidia este un copil foarte modest. Asta mă face să mă bucur mai mult decât în alte cazuri. A dat o lecție că se poate, chiar și cu modestie, să reușești în această lume. E un copil care chiar merită!”
În ceea ce privește evoluția elevei pe parcursul celor patru ani de liceu, fosta dirigintă spune că aceasta a muncit foarte mult. „Nu a avut rezultate remarcabile, nu a fost șef de promoție, nu a fost olimpică. Lidia a învățat la toate materiile, dar nu a excelat la niciuna. Acum, pentru ea, s-a făcut dreptate. Ea este exemplul cel mai bun că se poate!”, a tinut să precizeze diriginta ei.
Profesoara a mai ținut să precizeze că toată clasa ei, care a absolvit anul acesta, a fost una de excepție. „Copii foarte buni, foarte ambițioși, cu un bun simț extraordinar, cum rar mai găsești în ziua de astăzi. A fost clasa vieții mele!”, a declarat profesoara cu lacrimi de emoție în voce.
„Lidia Popa a absolvit clasa 12N1, clasa doamnei diriginte Pințea. Este o elevă extraordinară, care a terminat clasa a XII-a cu media 9.93 și care va urma Biochimie la Universitatea din București. Din fericire nu pleacă din țară. Mai avem și copii buni care își doresc să rămână aici…”, a declarat, pentru Observatorul Prahovean, Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul.
Lidia Popa este eleva de la Mihai Viteazul, singura de până acum, care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, și prima căreia îi publicăm povestea. Observatorul Prahovean va publica poveștile individuale ale prahovenilor „zeciști” la Bacalaureat de anul acesta. Sunt elevi de excepție cu care Prahova se poate mândri!
Ar trebui recompensata material si promovata la nivel national, pentru a se motiva si pe viitor. Poate incercati dvs sa faceti ceva. Fundatii gen Dl Voiculescu ar trebui sa o ia sub aripa..Cristian, Ploiesti