Născut în mahalaua Sfânta Vineri, Nichita Stănescu, Nini cum îl alintau apropiații, și-a petrecut primii 18 ani din viață la Ploiești. Oraș pe care l-a adorat și unde a scris primele sale poezii. „Colț de inimă și ruptură de aripă de înger, capitala limbii vorbite este orașul acesta al meu natal”, spunea Nichita despre locul unde a văzut lumina zilei.
Era în clasa a IV-a când Stănescu Hristea Nichita, în trimestrul al II-lea a ajuns să învețe la școala de băieți din Bușteni. Se întâmpla în 1943. De pe foaia sa matricolă, rămasă în arhivele Liceului Petru și Pavel din Ploiești (vezi foto), aflăm că „Nini” a avut părinți cu o situație materială foarte bună, era un copil „bine dezvoltat, dar bolnăvicios”, inteligent și o fire deschisă. Profesorii îl descriau pe Nichita ca fiind „un bun camarad”. Excela la partea literară și matematică, iar la purtare a avut nota 10.
Cu toate că, pe măsură ce a crescut, rezultatele școlare ale poetului Ploieștiului s-au îmbunătățit considerabil, în clasa I, Nichita a rămas repetent în clasa I. După clasa I, majoritatea mediilor au fost de 8, 9 și 10.
Citește și: Genialul Nichita despre Ploieștiul lui: „Colț de inimă și ruptură de aripă de înger, capitala limbii vorbite este orașul acesta al meu natal!”
La școala de băieți din Bușteni, Nichita a învățat un singur trimestru. A revenit în trimestrul al III-lea l Ploiești, unde a obținut la toate materiile nota 10 și a încheiat anul școlar cu media generală 9,13. Nichita Stănescu a încheiat și clasa a IV-a foarte bine, clasându-se al treilea printre colegii săi. Foștii colegi de școală își aminteau de el ca fiind „un eretic, care vorbea cu pomii, cu florile, cu câinii. O zi întreagă putea urmări un șir de furnici sau cum își țes pânza păienjenii”.
Nichita Stănescu rămâne poetul nepereche al Ploieștiului, al unei lumi. Unii spun că el a murit într-un absurd tragic. Greșit. Este viu și transmite, parcă, unei întrei nații: „trăiți, bă, trăiți, că să mori nu-i nicio scofală!”