Astăzi, 20 noiembrie 2022, la ora 10:00, se deschide în Piața Constituției din București Târgul de Crăciun.
Acesta va fi deschis până pe 26 decembrie iar intrarea va fi liberă.
Programul de funcționare a târgului va fi de luni până vineri în intervalul orar 12:00-23:00, iar sâmbăta și duminica în intervalul 10:00-23:00.
Potrivit ARCUB, la târg vor fi căsuțe din lemn cu produse realizate de meșteșugari, artiști plastici și artizani, mâncare tradițională, parc de distracții cu patinoar, carusel, roată panoramică, concerte și spectacole de weekend, activități pentru copii, zonă de street food iar, începând cu 30 noiembrie, cei mici îl vor putea întâlni și pe Moș Crăciun.