Poliția Prahova a marcat aniversarea a 200 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române printr-o Zi a Porților Deschise.
Peste 600 de copii din județ au avut ocazia să vadă vineri la sediul de pe Vasile Lupu ce înseamnă cu adevărat munca de polițist, dar și să admire arme și echipamentele folosite de oamenii legii în misiuni. Noutatea din acest an a fost că micuții au putut pleca acasă și cu un animal de companie.
„După doi ani în care am fost restrânși în a ne desfășura unele activități, azi, 25 martie 2022 am aniversat 200 de ani de atestare documentară a Poliției Române.
O zi despre noi, despre oamenii care indiferent de oră, îmbracă în grabă uniforma și merg să facă bine. Este despre devotamentul și dăruirea oamenilor care desfășoară această meserie.
Cu ocazia acestei zile, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova și-a deschis larg porțile, primind în mijlocul marelui colectiv peste 600 de copii din cadrul mai multor unități de învățământ din mediul rural, respectiv din comunele Apostolache, Bălțești, Berceni, Dițești, Gorgota și Gura Vitioarei.
Ca în fiecare an, pentru noi, polițiștii prahoveni, Ziua Poliției Române, reprezintă un eveniment încărcat de emoție și fericire, în care am interacționat cu mulți copii în inima cărora a înmugurit dorința de a deveni polițist.” au transmis reprezentanții IPJ Prahova cu prilejul evenimentului.