Lista posturilor scoase la concurs pentru examenul de titularizare arată că, în Prahova, discipline precum fizica, matematica, chimia sau educația fizică și sportul sunt tot mai greu de „acoperit” cu profesori titulari. Motivul ar fi, spun directorii de școli, faptul că tinerii care termină facultăți de profil sunt tot mai puțin atrași de sistemul de educație, preferând angajarea în mediul privat, mulți dintre ei în companii multinaționale.
La examenul de titularizare care are loc în luna iulie, potrivit ISJPH, cele mai multe posturi vacante, pe perioadă nedeterminată, complete, sunt scoase la concurs pentru catedrele de fizică, chimie și matematică.
Urmează apoi educația fizică și sportul, biologia, dar și catedrele de învățător/ institutor pentru învățământul primar, educator/ institutor pentru învățământ preșcolar sau consilier logoped și profesor consilier școlar.
Dacă pentru limba română, limbi străine, educatori, candidații cu note mari la titularizare de-abia prind un post de suplinitor, pentru discipline precum matematica, informatica, fizica, chimia, dar și disciplinele tehnice, se găsesc extrem de greu profesori calificați.
Printre unitățile de învățământ din județ unde se dorește titularizarea cadrelor didactice la materii precum fizic, chimia și matematica sunt C.N. „I.L. Caragiale” Ploiești ( fizică), C.N. „Al. I. Cuza” Ploiești ( matematică), Liceul Teoretic Azuga ( fizică), Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Breaza ( fizică/ chimie, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Ploiești ( fizică), Școala Gimnazială Internațională Spectrum ( matematică), Școala Gimnazială „Angels” Păulești ( matematică), Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei ( fizică), Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlați ( fizică), sau Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiești ( fizică/chimie).
Proba scrisă a examenului de titularizare are loc pe 15 iulie. Pentru a se titulariza,deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Nu mai vine nimeni. Si mai sunt si alte materii, la care titularii sunt cocosați la propriu de muncă. Ore suplimentare la greu. Dar nu mai poate omul, fizic voŕbind. Sa mai faci si de serviciu pe scoala plus multe altele…….. etc. Te lasi de sistem.