Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele finale obținute de elevii care au susținut examenul de Bacalaureat.
Notele finale sunt cele după rezolvarea contestațiilor și pot fi consultate AICI.
În Prahova au fost depuse 2434 de contestații după afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele examenului de Bacalaureat.
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Prahova, din totalul celor 2434 de contestații, la proba scrisă de Limba și literatura română au fost depuse 932, la proba obligatorie a profilului 724, la proba la alegere a profilului și a specializării 778.