- Publicitate -

Îți expiră permisul zilele acestea? Trebuie să aștepți o lună și jumătate la programare online, dacă vrei neapărat să-l preschimbi în Prahova

15037498626ddd8900.jpg

Prahovenii ale căror permise de conducere expiră în următoarea perioadă au de așteptat mai bine de o lună și jumătate dacă vor să se programeze la Serviciul de Înmatriculări Auto Prahova. Asta deoarece cea mai recentă dată disponibilă, la ora publicării acestei știri (15.00), este data de 29 noiembrie 2017.

- Publicitate -

Un cititor al Observatorulph.ro a cărui permis de conducere expiră săptămâna viitoare a încercat azi să-și programeze preschimbarea acestuia. ”Când am văzut următoarea dată disponbilă: 29 noiembrie, mi-a picat fața! Ce fac până atunci? Circul fără permis? Că dovadă nu-ți dă nimeni”, susține acesta.

Am încercat și noi să verificăm situația și, într-adevăr, până pe data de 29 noiembrie, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Prahova primul loc liber pentru rezervare este pe 29 noiembrie.

permise-prahova.jpg

Nu aceeași situație este prezentă și în județele învecinate sau în București. În Buzău, spre exemplu, există locuri disponibile chiar și pentru data de mâine, 11.10.2017.

permise-buzau.jpg

La București, cel mai aglomerat oraș din țară din toate punctele de vedere, există locuri disponibile începând cu data de 20.10.2017.

permise-bucuresti.jpg

Dar ce se întâmplă cu cei care nu apucă să găsească un interval de programare decent, în așa fel încât sunt nevoiți să circule cu permisul expirat? Ei bine, întrebarea asta am pus-o și noi Prefecturii Prahova.

”În astfel de situații, trebuie să se adreseze Serviciului de Permise, zilnic existând posibilitatea să intre în audiență între orele 15.00-16.00”, a declarat pentru Observatorul Prahovean suprefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu. 

În mod normal, o persoană aflată în această situație ar trebui să găsească o soluție de rezolvare deoarece circulația pe drumurile publice cu permisul expirat reprezintă contravenție.

- Publicitate -

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Vineri, 29 martie, a avut loc o explozie, urmată de degajări mari de fum, la Rafinăria Petromidia din Năvodari, județul Constanța. În urma acestei...

Domeniul schiabil rămâne, sâmbătă, închis. Risc însemnat de avalanșe în Bucegi

Primăvara își face simțită prezența, timid, și la munte. Administratorii Gondolei Sinaia au anunțat, vineri dimineață, că se schiază în condiții de primăvară, din...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Vineri, 29 martie, a avut loc o explozie, urmată de degajări mari de fum, la Rafinăria Petromidia din Năvodari, județul Constanța. În urma acestei...

Domeniul schiabil rămâne, sâmbătă, închis. Risc însemnat de avalanșe în Bucegi

Primăvara își face simțită prezența, timid, și la munte. Administratorii Gondolei Sinaia au anunțat, vineri dimineață, că se schiază în condiții de primăvară, din...

Ploieștiul a ratat investiții majore în sistemul de apă și canalizare, deși autoritățile au avut soluția încă din 2021

În 2024, Municipiul  Ploiești încă mai are zeci de străzi fără apă curentă și canalizare. Cei mai afectați sunt locuitorii din cartierele mărginașe, precum...

Gara de Sud din Ploiești a ajuns focar de infecție și nimeni nu ia nicio măsură – FOTO

Jeg, mizerie, gunoi, paragină, astea sunt cuvintele care definesc orașul Ploiești din punct de vedere al administrației, astea sunt definitorii și pentru Gara de...

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...
Emisiuni
- Publicitate -

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Emisiuni
- Publicitate -