PSD Ploiești iese la declarații – conferința consilierilor locali – LIVE

- Publicitate -

Harta zgomotului din Ploiești. Unde este cea mai liniștită zonă din oraș

Primăria Ploiești continuă demersurile pentru adoptarea unui plan de acțiune destinat reducerii poluării fonice din municipiu. Traficul rutier rămâne, însă, principala sursă de zgomot urban. Potrivit documentelor analizate de Direcția Județeană de Mediu Prahova, cea mai liniștită zonă din municipiu este cea din apropierea Sălii Sporturilor Olimpia, inclusă în perimetrul Parcului Regele Mihai I al României.

- Publicitate -

Procesul de elaborare a hărților strategice de zgomot pentru Ploiești a început în urmă cu câțiva ani, iar în septembrie 2025 municipalitatea a lansat în consultare publică atât hărțile de zgomot, cât și planul de acțiune pentru reducerea impactului fonic asupra populației. După finalizarea etapei de consultare, documentația a fost transmisă spre avizare către Direcția Județeană de Mediu Prahova.

Sala Sporturilor Olimpia, declarată zonă liniștită

Reprezentanții Direcției Județene de Mediu Prahova au precizat că responsabilitatea întocmirii acestor documente aparține administrației locale.

- Publicitate -

Instituția a subliniat că, pe baza acestor hărți, autoritățile locale trebuie să stabilească și măsurile concrete pentru reducerea poluării fonice.

„Tot autoritățile locale, pe baza acestor hărți strategice, elaborează planul de acțiune. După avizare, planul va fi aprobat prin hotărâre de Consiliu Local. Ploieștiul are declarată ca zonă liniștită Sala Sporturilor Olimpia”, au mai precizat reprezentanții Direcției Județene de Mediu Prahova.

Astfel, conform planului de acțiune, municipalitatea își asumă păstrarea statutului de zonă liniștită pentru perimetrul inclus în cadrul Parcului Regele Mihai I al României, fostul Parc al Tineretului. Zona urmează să fie introdusă oficial și în Planul Urbanistic General al municipiului, ca spațiu protejat din punct de vedere al nivelului de zgomot.

- Publicitate -

Sala Sporturilor

Măsuri pentru reducerea zgomotului

Datele incluse în analiza realizată pentru planul de acțiune arată că sute de ploieșteni sunt expuși zilnic la valori ridicate ale zgomotului produs de trafic.

reducere zgomot

Realizarea străpungerii Laboratorului, dar și a noii șosele Gara de Sud – Gara de Vest va conduce la diminuarea semnificativă a a zgomotului produs de trafic, potrivit planului de acțiune propus. Un alt factor care va reduce zgomotul este cel legat de implementarea transportului verde.

Bulevardele din Ploiești unde zgomotul depășește valorile admise

Potrivit documentației, cele mai afectate artere din municipiu sunt marile bulevarde și străzile cu trafic intens care traversează orașul. Hărțile strategice de zgomot indică depășiri ale pragului de 70 dB(A) pe următoarele artere de circulație:

- Publicitate -
  • Bulevardul București
  • Bulevardul Independenței
  • Bulevardul Republicii
  • Șoseaua Vestului

harta zgomot

  • strada Grigore Cantacuzino
  • strada Mărășești
  • strada Gheorghe Doja
  • strada Apelor

 

  • strada Găgeni
  • strada Ștrandului.

Specialiștii recomandă măsuri urgente pentru reducerea poluării fonice în special pe principalele axe de trafic din municipiu, printre soluțiile analizate fiind reorganizarea circulației, modernizarea infrastructurii rutiere și creșterea suprafețelor verzi.

Planul de acțiune pentru reducerea zgomotului urmează să intre în dezbaterea și aprobarea Consiliului Local Ploiești, după obținerea avizului final, potrivit Direcției Județene de Mediu Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. sa stea cei de la Direcția Județeana de Mediu Prahova in parc, pe banca, seara dupa ora 21, poate vor auzi cursele de masini/motociclete si drifturile care se fac in fata salii sporturilor si pe strazile adiacente…

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Zeci de mii de euro pierduți anual pentru că Bazinul Vega stă închis de cinci ani

Ploieștiul, orașul care a dat României campioni mondiali și...

DoelPan, una dintre cele mai vechi cofetării din Ploiești, își spune povestea. ”Nu am renunțat la unt sau frișca naturală”

Observatorul Prahovean continuă campania „Poveștile dulci ale Prahovei” cu...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -