Navetiștii de pe mai multe rute din județul Prahova vor plăti mai mult pentru un bilet de călătorie. Consiliul Județean a aprobat majorarea tarifelor pentru transportul județean pe loturile 4 și 9. Noile tarife intră în vigoare la 1 martie 2026.
Decizia a fost aprobată la ultima ședință a Consiliului Județean Prahova din februarie și vizează ajustarea tarifelor pentru cursele regulate pe anumite rute.
Pentru lotul 4, operatorul SC Chivăran Com a solicitat majorarea tarifului de la 0,30 lei/km/loc fără TVA la 0,33 lei/km/loc fără TVA.
Pentru lotul 9, Asocierea SC Betels SRL – SC Brandy Prahova SRL – MCF Impex Producție Construcții Import Export, prin liderul SC Betels SRL, a cerut creșterea tarifului de la 0,28 lei/km/loc fără TVA la 0,33 lei/km/loc fără TVA.

Tariful de 0,33 lei/km/loc fără TVA este perceput încă de anul trecut pe alte rute din Prahova. (Detalii AICI).
Cât vor costa biletele de călătorie
Mai jos sunt câteva exemple de tarife aplicabile pe rutele vizate de majorare.
- Ploiești – Terminal Nord (strada Găgeni) – Vălenii de Munte – Autogară: 15 lei
- Vălenii de Munte – Starchiojd – Școala Lacurele: 15 lei
- Vălenii de Munte – Drajna de Jos – centru: 3,50 lei
- Vălenii de Munte – Cerașu – Slon – Pod Slon: 12,50 lei
- Drajna de Jos – Cerașu – Slon – Pod Slon: 9,50 lei
- Ploiești – Terminal Gara de Sud – Poienarii Burchii – Tătărăi – intersecție: 19 lei
- Ploiești – Gorgota – Potigrafu – școală: 7,50 lei
- Ploiești – Terminal Nord (strada Găgeni) – Gornet – La Troiță: 15 lei
- Ploiești – Terminal Nord (strada Găgeni) – Lipănești – Fostul Complex: 8 lei
Detalii cu privire la noile tarife aprobate AICI.
