- Publicitate -

Primarii din Prahova, aplaudați la întâlnirea cu Bolojan: „Am fost linșați, indiferent de culoarea politică”

Primari din Prahova, alături de sute de edili din întreaga țară, au participat marți, la București, la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, unde au criticat dur pachetul de măsuri privind reforma în administrația publică, acuzând limitarea autonomiei locale și retragerea cotelor defalcate.

- Publicitate -

Peste 20 de primari din Prahova au fost invitați, marți, la Palatul Parlamentului, la reuniunea Asociației Comunelor din România, dezbatere la care a participat premierul Ilie Bolojan. Nemulțumirea principală a edililor vizează pachetul de măsuri privind reforma în administrație, dar și modul în care a fost aprobată creșterea taxelor și impozitelor locale.

Discursul edililor prahoveni s-au încheiat în ropote de aplauze. Printre cei mai vocali primari care au vorbit deschis despre problemele din administrația locală s-a numărat Vasile Alexandru (România în Acțiune), care a reclamat lipsa de personal din administrația locală, salariile mici, dar și modalitatea unitară, incorectă, prin care se dorește implementarea reformei în administrație.

- Publicitate -

„Vorbesc despre cheltuielile de personal. Sunt de acord. Strângem cureaua. (…) Viceprimarul meu are un venit de 4.180 de lei. Nu poate depăși nimeni acest venit. Nu vine nimeni la un concurs de arhitect-șef, de secretar general, de contabil, să facă naveta cu două mașini, dimineața și seara, pe un salariu de 4.000 de lei. Rămân la Ploiești, pe cel puțin 5.000 de lei, în sectorul privat”, a susținut Vasile Alexandru, primarul din Balta Doamnei, care a reclamat și faptul că nu este corect să se oprească cotele defalcate.

„Cotele sunt ale cetățenilor mei care plătesc impozite”, a subliniat edilul, care a afirmat că, după majorarea taxelor și impozitelor, primarii „au fost linșați, indiferent de culoarea politică”.

Citește și: Grevă de avertisment în 14 primării din Prahova

La rândul său, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a solicitat sprijin din partea Guvernului, dar și o analiză corectă pentru fiecare unitate administrativ-teritorială înainte de retragerea cotelor defalcate.

- Publicitate -

„Am propus Ministerului de Finanțe să nu se retragă niciun procent până la sfârșitul anului. Să facem o analiză, să tragem linie și să se stabilească ce se poate scădea”, a susținut Oprea, care a reafirmat necesitatea unui dialog mult mai bun între autoritățile locale și Guvern.

Și primarul comunei Fulga, Silviu Șerban, a cerut ajutorul guvernului pentru a putea introduce în circuitul economic o suprafață de 600 de hecatre de teren, care acum este pășune.

”În comună mai sunt doar vreo sută de vite și nu mai sunt cereri de concesionare. Am putea folosi acel teren pentru industrie ușoară sau alte activiăți economice, mai ales că suntem în apropierea unui nod al autostrăzii A 7” a declarat primarul din Fulga.

- Publicitate -

Bolojan: Nu mai puteam să rămânem la taxele pe care le-am avut

În schimb, premierul Bolojan le-a transmis primarilor că o componentă principală sunt taxele locale. „Nu trebuie să fugim de aceste lucruri. Nu mai puteam să rămânem la taxele pe care le-am avut. De ce? Pentru că așa cum v-am prezentat, componenta de venituri, din taxele locale, din impozitele pe proprietate, este în România cam de 0,55% din PIB, în timp ce în țările din Uniunea Europeană media este de 1,85%, a susținut Bolojan

Reamintim că la reuniunea Asociației Comunelor din România au fost invitați să participe primari din peste 20 de comune și orașe din Prahova, inclusiv din Măgurele, Florești, Cornu, Baba Ana, Balta Doamnei, Jugureni, Mănești și Fulga.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum au ajuns urșii să se plimbe prin localitățile din Prahova [VIDEO]

Un cititor ne-a transmis imagini surprinse weekendul trecut în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -