Vineri, 19 decembrie 2025, invitat la emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, a dat detalii despre lucrările care se desfășoară pentru fluidizarea traficului la ieșirile din Ploiești.
Sensul giratoriul de la Strejnic, plecând de la București spre Sinaia
„Suntem în discuții cu CNAIR, ei finalizează studiul de fezabilitate, eu o să-l preiau și o să-l duc mai departe. (…) Va fi un pasaj peste un sens giratoriu. În paralel venim cu lărgirea la Parcul Municipal Vest, la patru benzi, două benzi pe sens”, a explicat președintele Nanu.
Cele două proiecte vor fi corelate. „În ianuarie o să fac un protocol cu CNAIR-ul ca să scot la licitație proiectul tehnic plus execuția acelui sens giratoriu. În paralel am demarat acea decongestionare din zona Metro”, a declarat Virgiliu Nanu.
El și-a exprimat intenția de a „ridica” DN1 astfel încât „să nu mai existe nicio piedică până la sensul giratoriu de la Păulești. Aici îmi doresc un drum continuu”, a subliniat el.
„Înainte de Lukoil va pleca pasajul și va ieși dincolo de Metro, se va interconecta cu acel pod și cu acel drum județean care merge prin spate pe la Metro. Adică va fi ceva integrat”, a explicat președintele Nanu. „Să fim serioși, nu poți să stai la nesfârșit cu aceste blocaje (…) E un proiect greu dar vreau să-l fac. Mi l-am asumat!”, a concluzionat președintele CJ Prahova.
În ceea ce privește ieșirea din Ploiești, intersecția cu centura de est a Ploieștiului, la Bucov, aici termenul de finalizare a licitației este finalul lui 2025. „Din păcate cred că se va prelungi la sfârșitul lui ianuarie – începutul lui februarie”, spune Virgiliu Nanu. „După aceasta urmează demararea studiilor de fezabilitate, atât la Metro, cât și la Bucov”, a detaliat el.

Nimic despre iesirea de la gara de sud spre Bucresti? Cu investitie minima se poate moderniza drumul dinspre strada Depoului, peste podul Depoului, strada Mimiului, strada Fabricilor, strada Rezervoarelor si se poate iesi prin Tatarani la sensul giratoriu (DJ 101G in DJ 101D). Se ocoleste podul de la gara de sud, bariera Bucuresti si zona hipodrom.
Sunt 4 (patru) intrari-iesiri di PLoiesti de cere ii doare in pardon pe cei din Consiliul JUdetean Prahova si nu mai zic de cei din Primaria Ploiesti! Se pare ca 2026 nu aduce nimic nou cu cele 4 intrari-iesiri din Ploiesti!!!