Numărul mare de cereri de înscriere la creșe pentru anul 2023 – 2024 a condus la o suplimentare a locurilor în unitățile din Ploiești. Aleșii locali au aprobat noul regulament de organizare și funcționare al creșelor din municipiu.
Numărul de locuri în creșele din Ploiești a fost suplimentat, având în vedere volumul mare de cereri de înscriere pentru anul 2023 – 2024.
Aleșii locali au aprobat suplimentarea numărului de locuri de la 420 la 440, având în vedere adresa Inspectoratului Școlar Județean Prahova prin care s-a comunicat numărul de copii care pot fi școlarizați în anul 2023 – 2024.
Viceprimarul municipiului Ploiești, Anca Popa (USR), a anunțat, în timpul ședinței Consiliului Local că, la nivelul municipiului, în anul școlar 2023 – 2024, la nivelul creșelor vor fi constituite 22 de grupe cu un număr total de 440 de copii.
Lista locurilor în creșele din Ploiești pentru anul 2023 – 2024
- Creșa Upetrom, strada Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1 – 80 de locuri
- Creșa nr. 23, Aleea Râșnovenilor, nr. 11 – 40 de locuri
- Creșa nr. 49, strada Arinului nr. 2 – 80 de locuri
- Creșa nr. 10, strada Rariștei, nr. 62B – 40 locuri
- Creșa nr. 39, strada General Eremia Grigorescu, nr. 11 – 140 de locuri
- Creșa nr. 40, strada Anotimpului, nr. 11 – 60 de locuri
Lista numărului de locuri în creșele din Ploiești pentru anul 2023 – 2024. Regulamentul de organizare și funcționare
Conform noului regulament de organizare și funcționare al creșelor, programul acestora va fi de luni până vineri, în intervalul 06.00 – 18.00.
„În funcție de solicitările părinților, programul este de tip normal (până la 5 ore/zi) sau de tip prelungit (10 ore/zi)”, se arată în noul regulament, care recomandă părinților ca, în limita posibilităților, să nu lase copilul în unitate mai mult de 10 ore/zi.
Important este că regulamentul prevede că „este interzis refuzul înscrierii copiilor în unitățile de educație timpurie antepreșcolară pe criterii discriminatorii bazate pe: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, dizabilitate ori apartenență la o categorie defavorizată”.
Bună ziua ,
Ce se întâmplă cu copii care nu prind loc la cresa având în vedere ca numărul de locuri este mai mic decât numarul de copii înscriși !???
Nu toți părinți au posibilitatea de ai duce la cresa particulara având în vedere ca salariu minim este 3000 lei brut !!
Mulțumesc.