Nu doar mașinile se casează. Iar lucrul acesta este dovedit la Ploiești, prin intenția societății Servicii Gospodărire Urbană (SGU), care vrea să caseze… diverse specii de copaci, printre care și 70 de castani.
Plantați în pepinierele de la Nord și din Vest, din Ploiești, copacii au ajuns la dimensiuni mult prea mari pentru a mai putea fi replantați pe domeniul public și privat. În plus, spun reprezentanții SGU, casarea ar urma să se producă și pentru că pomii nu au valoare peisagistică. „Pentru că nu mai pot fi replantați ca urmare a faptului că pomii sunt îmbătrâniți îi vom casa și sperăm să obținem peste 200.000 de lei”, a declarat Donald Constantin, directorul SGU Ploiești. Mai exact 190.642 de lei ar urma să se obțină după casarea pomilor din pepiniera de la Nord și 42.661,50 de lei pentru cei de la Vest. O comisie constituită la nivelul societății a identificat arborii care ar urma să fie tăiați. Numai că SGU, chiar dacă acești copaci sunt în „ograda” sa, va trebui să fie obțină o autorizație specială din partea Ocolului Silvic Ploiești.