Mini-vacanța de 1 mai este prilejul perfect pentru a descoperi frumusețile Prahovei. Pe lângă stațiunile de pe Valea Prahovei, călătorul poate descoperi și alte locuri perfecte pentru petrecerea timpului liber. Valea Doftanei, Secăria și Breaza sunt doar alte trei dintre destinațiile perfecte pentru petrecerea zilei de 1 Mai.
Cei care vor să scape de agitația urbană pot alege oazele de liniște, aproape necunoscute pentru mulți, din Prahova. Pentru cei care nu au ales ca destinație Valea Prahovei, le propunem o excursie la Valea Doftanei, localitate situată la circa 60 de kilometri de Ploiești. Peisajul este unul aparte. Distanța se parcurge rapid pe traseul Ploiești – Câmpina – Valea Doftanei. Pe traseu, călătorul poate face o oprire la Cheile Doftanei, unde în munte s-a format un tunel. Călătoria trebuie însă să continue la Barajul Paltinu, unul dintre cele mai importante obiective turistice din zonă, iar aici există și o zonă pentru grătare.
O altă destinație de vis este circuitul Frăsinet – Sinoiu, în apropiere de Breaza. Peisajele sunt de vis. Traseul, potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică – Orașul Breaza, este de dificultate medie și durează 3 – 4 ore. Se pornește de pe strada Republicii – strada Plt. Rădulescu – „la scări” – pod pietonal Prahova – DN1 (halta Nistorești) – str. Frunzelor (localitatea componentă Frăsinet) – Dealul Frumos – Piscul lui Iordan – Dealul Sinoiu. La întoarcere, turistul poate străbate Valea lui Sărăcilă – sat Cornu de Sus (str. Sinoiului, str. Mihai Viteazul) – DN1 – pod pietonal Prahova – gara Breaza – str. Gării – str. Miron Căproiu și strada V.Alecsandri.
O altă destinație pentru cei care vor să fie cât mai departe de zonele aglomerate o reprezintă localitatea Secăria. Situată la circa 60 de kilometri de Ploiești, zona are un farmec aparte. Aici poate fi descoperită frumusețea vieții într-o zonă rurală autentică. Localitatea este înconjurată de dealuri.
Pentru cei care aleg ca destinație Valea Prahovei în schimb din start trebuie spus că DN1 poate fi aglomerat în această perioadă. Sinaia, Bușteni și Azuga reprezintă însă atracții turistice care merită vizitate. La munte vremea este frumoasă, iar pentru drumeții recomandarea este să solicitați înainte un punct de vedere din partea salvamontiștilor cu privire la dificultatea traseului, dar și la durata acestuia.


