România ascunde încă locuri de poveste pe care puțini le cunosc, iar unul dintre ele se află la doar 30 de kilometri de Ploiești, într-un colț liniștit de Prahova unde timpul pare că a rămas pe loc. Se numește Satul Banului.
Din articol
O gospodărie autentic românească din comuna Măgureni, înconjurată de livezi, dealuri și păduri, unde nu există internet, televizoare și nici semnal la telefon. În schimb, există liniște, miros de lemn vechi, cocoși care cântă dimineața și povești de familie vechi de sute de ani.
Răzvan Dobre a reconstruit din pasiune o lume care aproape dispăruse.
O lume în care, printre prispe din lemn, sobe cu tobă, obiecte salvate din case demolate și fotografii îngălbenite de vreme, încă trăiește ”mamaia de la vale” și ”tataia din sus”.
Nu este o pensiune, este o gospodărie moșnenească vie. O Românie autentică, pe care mulți au uitat-o.
LA FINALUL ARTICOLULUI PUTEȚI URMĂRI UN REPORTAJ VIDEO ÎN CARE RĂZVAN DOBRE SPUNE POVESTEA ACESTUI LOC ȘI DEZVĂLUIE ISTORIA FIECĂRUI OBIECT DIN GOSPODĂRIE.
Satul cu oameni „râzători”, atestat în urmă cu 500 de ani
Satul Banului este atestat documentar încă din anul 1526 și face parte dintr-o zonă spectaculoasă a Văii Proviței, bogată în izvoare, păduri, pajiști și coline.
Locul s-a format în perioada daco-romană, la intersecția unor importante drumuri comerciale. Unul dintre ele făcea parte din celebrul Drum al Mătăsii, iar celălalt lega Transilvania de vechea capitală a Țării Românești, Târgoviște.
„Aici au trăit dintotdeauna oameni gospodari, oameni râzători, oameni care știau să trăiască frumos”, povestește Răzvan Dobre.
Familia lui trăiește în Satul Banului de cel puțin șase generații și face parte dintre vechile familii de moșneni, țărani liberi, proprietari de pământ, oameni harnici și înstăriți.
Totul a început în Anglia
Povestea gospodăriei a început, paradoxal, în Anglia. În timpul studenției, Răzvan a petrecut șapte luni acolo și a rămas impresionat de respectul occidentalilor pentru clădirile vechi, pentru sate și pentru patrimoniu.
Mai târziu, într-o localitate din Franța înfrățită cu Măgureniul, a descoperit conceptul de „jit”, adică mici gospodării tradiționale transformate în spații autentice de cazare.
Atunci și-a spus că și România merită astfel de locuri. Dar nu copiate după modele străine. Ci construite din suflet românesc.
A reconstruit o gospodărie moșnenească din obiectele satului
Ceea ce impresionează aici este faptul că gospodăria nu este restaurată, ci construită aproape de la zero, în stil arhitectural popular muntenesc.
Răzvan Dobre și familia lui au folosit tehnici tradiționale și materiale recuperate din case vechi, grajduri, mori și anexe abandonate din sat. Fiecare grindă are o poveste. Fiecare obiect a aparținut cândva unei familii din zonă.
Scopul proiectului a fost simplu: recrearea atmosferei autentice a unei gospodării moșnenești din Muntenia. În mijlocul livezii de pruni, exact cum avea și străbunicul său Ghiță Stan Dobre, se află astăzi Casa de Oaspeți Satul Banului, singura pensiune din zonă.
Povestea străbunicului care a inspirat totul
Omul care stă, simbolic, la baza întregii povești este Ghiță Stan Dobre, străbunicul lui Răzvan.
În vremurile de altădată, el deținea principala prăvălie din sat, o combinație între magazin, cârciumă și salon al comunității. Avea exploatări forestiere, distilerii de fructe și nu mai puțin de cinci cazane de țuică.
„Ghiță Stan Dobre a fost axul central al acestei dezvoltări. Poveștile despre el m-au inspirat enorm”, spune Răzvan.
În anul 1882, în Satul Banului s-ar fi produs peste 11.000 de litri de țuică. Există chiar și o legendă locală potrivit căreia borhotul rezultat din distilare ar fi ajuns până aproape de Filipești.
Fără internet și fără televizor
Cei care aleg să se cazeze aici descoperă rapid că experiența este complet diferită de turismul clasic. Nu există televizor, nu există Wi-Fi, iar semnalul la telefon este inexistent. În schimb, există liniște.
Sunetul cocoșului dimineața. Cititul pe prispă, mirosul lemnului vechi.
„Oamenii vin aici să se deconecteze de la lumea modernă și să se reconecteze cu ei înșiși”, spune proprietarul.
Camere dedicate bunicilor și atelierul tâmplarului
Fiecare clădire are o identitate proprie. Casa mare, fânarul, pătulul, atelierul de tâmplărie și corlonul (bucătăria de vară) au fost transformate în spații de cazare spectaculoase, decorate cu mobilier autentic și obiecte de familie.
Una dintre cele mai căutate camere este „Mamaia de la Vale”, dedicată bunicii materne a lui Răzvan. Mobilierul îi aparține, iar icoana de pe perete este aceeași la care bunica aprindea candela când nepoții aveau examene.
În atelierul de tâmplărie sunt păstrate sculele bunicului său, tâmplarul care mergea desculț pe lângă căruța cu cherestea venind de la Ploiești.
Desertul uitat care a ajuns în Europa
Gastronomia locului completează experiența. Preparatul vedetă este „tăbârca”, un desert tradițional făcut din dovleac, lapte, miere și scorțișoară.
Rețeta a fost recuperată din familie și introdusă ulterior într-un catalog gastronomic european, cu sprijinul ANTREC.
„Nu mai putem găti exact ca bunicile noastre, dar încercăm să păstrăm gustul locului”, spune Răzvan.
Harley-Davidson-ul din sat și banca moșnenilor
În gospodărie există și o impresionantă colecție de fotografii și obiecte istorice.
Una dintre imagini surprinde conducerea băncii din Măgureni în anul 1933, dovada că satele românești aveau odinioară instituții financiare și o viață economică extrem de activă.
O altă fotografie păstrează imaginea primei motociclete ajunse în Satul Banului: un Harley-Davidson venit tocmai din America.
România pe care am uitat să o iubim
Poate cel mai emoționant obiect din întreaga gospodărie este macheta unui bombardier american care a atacat Ploieștiul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Avionul, botezat „Indianca”, a trecut inclusiv peste Măgureni și Satul Banului. Macheta a fost transformată într-un corp de iluminat și suspendată exact pe traseul istoric al aparatului de zbor deasupra satului.
Mulți dintre cei care văd fotografiile vechi din gospodărie întreabă dacă sunt imagini din Toscana. Dar nu. Sunt din România. Dintr-o Românie pe care am demolat-o, am uitat-o sau am înlocuit-o cu termopan, inox și beton.
În Satul Banului încă mai există prispe din lemn, sobe cu tobă, bătături, livezi de pruni și povești spuse la lumina lămpii. Iar poate cel mai important lucru este că aici nu s-a reconstruit doar o gospodărie. S-a reconstruit memoria unei lumi întregi.
