Părinții care nu au reușit să își înscrie copiii în prima etapă la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027 mai au o șansă. ISJPH (Inspectoratul Școlar Județean Prahova) a publicat lista locurilor rămase libere pentru etapa a doua de înscrieri, iar în multe școli din județ încă sunt disponibile locuri. Cererile pot fi depuse până pe 29 mai 2026, la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție dintre opțiunile părinților.
În Ploiești, cele mai multe locuri libere sunt la Școala Gimnazială „Anton Pann”, unde au rămas 37 de locuri disponibile pentru viitorii elevi din clasa pregătitoare. Situația este similară și la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, cu 26 de locuri libere, dar și la Școala Gimnazială „Rareș Vodă”, unde mai sunt 21 de locuri.
Locuri disponibile mai sunt și la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” – 14 locuri, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” (15 locuri), Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” (9 locuri), „Candiano Popescu” (9 locuri), „Profesor Nicolae Simache” (7 locuri) și „Radu Stanian” (6 locuri).
Și în alte localități din Prahova sunt încă multe locuri libere. La Bușteni, Colegiul „Ion Kalinderu” mai are până la 17 locuri disponibile, în timp ce la Băicoi, Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino” mai are 16 locuri libere.
Citește și: Părinții caută în continuare vize de flotant pentru clasa pregătitoare: „Nu știu cât mai merge prețul”
La Câmpina, Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” are 14 locuri disponibile, iar Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu” mai poate primi la clasa pregăitoare 12 elevi. În Mizil, Școala Gimnazială „Sfânta Maria” mai are 15 locuri vacante, iar în Comarnic sunt disponibile 14 locuri la structura Școala Gimnazială nr. 2.
Locuri libere mai sunt și în Breaza, Florești, Ciorani, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg, Sângeru, Bucov sau Poienarii Burchii.
În etapa a doua se pot înscrie atât copiii care nu au fost repartizați în prima etapă, cât și cei care nu au fost înscriși până acum. ISJPH (Inspectoratul Școlar Prahova) recomandă părinților să verifice lista completă a locurilor disponibile înainte de depunerea cererilor.
Calendarul celei de-a doua etape de înscriere la clasa pregătitoare:
- 25 – 29 mai – depunerea cererilor;
- 2 – 8 iunie – validarea dosarelor;
- 9 – 15 iunie – repartizarea copiilor;
- 16 iunie – afișarea listelor finale;
