Pensionarii vor primi pensiile cu întârziere în luna iunie. Situația, cauzată de minivacanța de Rusalii și 1 iunie, îi afectează în special pe cei care își primesc banii prin intermediul Poștei Române.
Întârzierea apare deoarece ziua de 1 iunie este liberă legală, fiind atât Ziua Copilului, cât și a doua zi de Rusalii. Din acest motiv, poștașii nu vor începe distribuirea pensiilor chiar din prima zi a lunii, așa cum se întâmplă de obicei.
Pensiile vor începe să fie distribuite începând cu 2 iunie și vor ajunge la beneficiari până pe 15 iunie.
Pensionarii care primesc pensia pe card nu sunt afectați. Aproximativ 2,5 milioane de români vor primi banii în cont în jurul datei de 12 iunie, conform calendarului.
