Urzicile și cartofii noi au ajuns produse de lux în piețele din Ploiești, cu două săptămâni înainte de Paște. Alimente cândva ieftine și nelipsite din post au ajuns acum la prețuri care îi pun pe mulți pe gânduri, în condițiile în care au ajuns să coste cât un kilogram de carne de porc.
Primele urzici, cartofii noi, spanacul și loboda au apărut deja pe tarabele din piețele din Ploiești. Prețurile îi pun pe gânduri pe clienți, în condițiile în care se apropie sau chiar depășesc costul unui kilogram de carne.
Cât costă cartofii noi în piețe
Cartofii noi sunt și ei printre cele mai scumpe produse ale momentului. În piața Nord, un kilogram costă în jur de 20 de lei, de peste cinci ori mai mult față de cartofii obișnuiți din supermarket.

Spre deosebire de anii trecuți, când producătorii erau primii care aduceau cartofii noi în piețe, acum aceștia lipsesc. Marfa este vândută de comercianți.
„Cartofii noi au apărut la comercianți, nu la producători. Cu siguranță prețul la producător este mai mic.
Din păcate nu avem producători care să aducă la piață cartofi noi. Cartofii oricum s-au scumpit în ultima perioadă. Au ajuns în supermarket să fie între 2,99 – 3,99/kg, dar în niciun caz nu sunyt 20 de lei/kg cât e la piață”, ne-a explicat un ploieștean venit pe platoul de la Halele Centrale.
Urzici noi, la preț de ceafă de porc
Diferențele de preț între piața de la Nord și cea de la Halele Centrale sunt evidente, dacă te uiți la prețuri
La piața Nord, tarabele sunt pline cu urzici. La 30 de lei/kg lipsesc, însă, clienții. La piața de la Halele Centrale, o punguță de aproximativ 300 de grame de urzici se vinde cu 3–5 lei.

„Sunt primele urzici. D-asta costă atât. Da, într-adevăr, scad când faci mâncare, dar și la restaurant costă mult o porție de urzici”, ne-a explicat o femeie care vindea urzici pe platoul de la Halele Centrale.
Mulți cumpărători preferă să aștepte ieftinirea produselor: „Cu siguranță, prețul la urzici și lobodă va scădea în perioada următoare”, ne-a explicat un ploieștean care doar inspecta prețurile.
„Urzicile nu rezistă mult dacă nu nu sunt preparate în scurt timp. Eu nu cumpăr acum când prețul e cât ceafa de porc. Hai, la porc înțeleg prețul că îi dai mâncare și apă zilnic, dar la urzici ce faci de ceri atât? Cu siguranță în două săptămâni va fi prețul mai mic”, era de părere o ploieșteancă.
Cât sunt prețurile la verdeață
Dacă la ceapă verde, usturoi, salată, pătrunjel și mărar prețurile au rămas apropiate de cele din anii trecuți, spanacul și loboda sunt mai scumpe. Ceapa verde costă 2 lei. La fel și legătura de pătrunjel și de mărar.
O grămăjoară de spanac, de aproximativ 200 de grame, costă între 4 și 5 lei, iar o legătură de lobodă se vinde cu 3–5 lei, în timp ce o legătură de leurdă costă 3 lei.
Cei veniți la piață în căutare de verdețuri spun însă că au răbdare și așteaptă ca prețurile să fie mai mici pentru „trufandale”. Se mulțumesc să cumpere salată, ceapă verde, usturoi verde, pătrunjel și mărar, la care prețurile sunt mai mici ca-n supermarket. (Detalii AICI).
Urzicile, spanacul, loboda și cartofii noi rămân produse de sezon… dar și de „lux”.


In speculanti cand intra politia ca sunt piețele pline ,trebuie verificați pana la sursă afica daca are certificat de producător trebuie mers la fața locului unde sa demonstreze ca el are acele culturi dar cine sa faca asa ceva .
Mai bine o ceafă la grătar, ieșim mai ieftin!🐖
Cum au ajuns sa se scumpeasca energia electrica, gazele si carburantii?