Observatorul Prahovean continuă campania dedicată prahovenilor care s-au întors în țară și și-au deschis aici mici afaceri. Astăzi vă spunem povestea lui Iulian Budui, de la Casa Budui, care a revenit din Spania și și-a deschis în Țânțăreni o mica brutărie cu gust autentic.
Din articol
Iulian Budui a plecat din România în anul 2000, cu gândul că va sta doar câteva luni în Spania. Voia să strângă bani și să deschidă o patiserie în Ploiești. Au trecut opt ani în Spania, apoi revenirea acasă, în decembrie 2008. Din 2011 a ridicat, pas cu pas, ceea ce astăzi se numește Casa Budui din Țânțăreni, Prahova. Aici găsești atât pâine cu maia, cozonaci și alte bunătăți, cât și mâncare gătită la prânz. O echipă mică și loială, un loc în care oamenii s-au obișnuit să stea la masă, să vorbească și să revină. Este o poveste despre disciplină, răbdare și decizii luate de o familie care nu are nevoie de publicitate.
Înainte de plecare – visul unei patiserii
Înainte de Spania, Iulian Budui a avut o brutărie în Crivina, într-un fost CAP. Ținta era clară, o patiserie în Ploiești.
„Aveam un cumnat acolo și m-am hotărât să plec la el. Am zis că plec pentru șase luni, strâng niște bani și mă întorc. A fost o decizie grea, aveam acasă soția și un băiat de doi ani. M-am gândit că plec doar pentru o vreme.”
Spania – de la dormit în gări la șef de bucătărie
Primele luni au fost un test de răbdare. „Am dormit prin gări și prin parcuri până să gasesc de lucru ceva stabil. Au fost perioade când aveam doar o sută de dolari în buzunar și nimic de lucru. Am lucrat la vie, apoi am găsit un loc ca ajutor de bucătar la Casa Lorenzo. Nu aveam calificare, eu sunt strungar de meserie. Am învățat bucătăria după ureche” își amintește el.
A pornit de jos, dar în doi-trei ani a ajuns șef de bucătărie într-un complex turistic. „Acolo am învățat ce înseamnă disciplina. Patronii munceau cot la cot cu noi. Șefa, la mașina de spălat vase, verifica farfuriile. Nimic nu trecea de ochii ei. Dacă un client nu mânca ceva, voia să știe de ce.”
Întoarcerea acasă – terenul, ideea și începutul
Motivul întoarcerii a fost fiul lor. „Copilul. Pentru el m-am întors. În Spania era o lume amestecată, nu o viață sănătoasă. Am zis, mai bine greu acasă, decât fals bine acolo.”
Timp de opt ani, familia Budui a trăit între muncă și dorul de acasă. Dorul de cei dragi, de țară nu s-a stins niciodată.
„Mi-era dor de țară, de familie. Într-o zi mi-am dat seama că nu pot rămâne acolo pentru totdeauna. Nu mă vedeam pensionar în Spania. În 2005, am cumpărat un teren în Țânțăreni, Prahova. L-am luat cu 11.000 de euro, din economii. Nu știam exact ce vom face, dar știam că acolo va fi ceva al nostru.”
Întoarcerea definitivă, în decembrie 2008, nu a fost ușoară. Privesc chipul lui Iulian Budui și îi văd o lacrimă sfiită pe obraz.
„Primul an a fost cel mai greu. Mergeam pe stradă și aveam impresia că nu mai sunt acasă. Era altă țară, alți oameni. Paradoxal, eram acasă, dar nu mă simțeam acasă.”
Casa Budui – brutăria din cărămidă și gustul românesc
„Casa Budui” este o brutărie de familie, unde programul începe la 4:30 dimineața și se termină târziu, după ce toate treburile zilnice sunt rezolvate.
„Am fost primul muncitor la Casa Budui. Frământam, dospeam, coceam și plecam cu pâinea la magazine. În primele zile am dat și gratis, doar să guste lumea. Pâinea e făcută cu maia naturală, hrănită zilnic, Păstrăm jumătate din maia pentru producție și o hrănim. Este mai scump și mai lent, dar gustul este autentic.”
„Dacă faci treabă bună, vine omul și în vârful muntelui” este deviza lui Iulian.
Cuptorul de cărămidă este inima locului. Dă un gust aparte. Mulți spun că pâinea făcută aici este ca aceea de pe vremurile bunicilor.
Iulian îmi povestește că materia primă este locală, iar corecturile se fac manual. „Dacă făina este mai granulate se frământă mai mult. Dacă este prea moale, se lucrează prin maia.” Așa am aflat un mic secret despre pâinea și patiseria de la Casa Budui.
„Nu pleacă nimic fără să gust.”
Mâncarea de prânz – de la o tavă de pulpe la o tradiție locală
„Am început cu sandvișuri. Într-o zi, am făcut o tavă de pulpe de pui. Au intrat băieții de la fitma de vizavi de noi și au zis: Vreau și eu o pulpă cu cartofi. Am cumpărat o friteuză și de acolo a început totul.”
Astăzi, Casa Budui are un meniu de prânz simplu și constant, mâncare gătită zilnic, servită la fața locului. Cine vine pentru prânz pleacă și cu o pâine, un pateu, o prăjitură. Nu se fac livrări. Clientul trebuie să simtă locul, este regula casei.
„Eu nu am făcut niciodată reclamă. Produsul este cea mai bună publicitate.”
Oamenii, locul și liniștea de zi cu zi
Casa Budui este un loc viu. Clienții văd cum se gătește, totul se întâmplă în fața lor. De-a lungul timpului s-a format o comunitate. Vin zilnic oameni de la firme, clienți vechi care stăbat orașul să cumpere pâine sau altceva. Se salută între ei, vorbesc și glumesc. Iulian zâmbește, este mulțumit pentru că aduce bucurie în sufletul oamenilor. Chiar a creat o comunitate. Mi-a povestit un lucru amuzant. Unul dintre clienții săi l-a întrebat: „Un hamac afară, să stau mai comod, se poate?”
Cele mai grele perioade au fost cele de criză.
„În 2020 am avut o singură prioritate: oamenii. Să își ia salariile la timp și taxele să fie plătite. Restul mai vedem. Au fost ani în care nu am avut concedii de odihnă dar am creat de la început o echipă care ne este alături și astăzi.”
Printre sunetele din bucătărie, adulmecat de mirosul pâinii ce abia se cocea, l-am provocat pe Iulia la un set de întrebări.
Interviu cu Iulian Budui
Maia sau drojdie?
„Maia.”
Cuptor: lemne sau electric?
„Cuptor cu lemne, cărămidă.”
Ce miros pornește ziua?
„Cafea. Cu un baton de scorțișoară.”
Ce înseamnă „gust correct”?
„Să nu trișezi. Făină, apă, maia, cuptor. Nimic în plus, nimic în minus.”
De ce „Casa Budui”?
„Pentru că este o casă, nu o firmă. Aici lucrăm noi, familia. Nu este despre profit, este despre a munci cinstit.”
Ce doriți pentru Casa Budui?
„Clienți mulțumiți.”
„Toate sunt trecătoare în viață.”
Așa pot spune și eu. Dar ce rămâne, este povestea familiei Budui. A felului în care au crescut afacera, a felului în care au început, dar mai ales a ceea ce fac astăzi. O pâine cu gust românesc, o comunitate bine închegată. Acolo este și locul unde oamenii se regăsesc și rămân povești. Este locul unde ți se face dor să asculți povestea lor și a oamenilor ce le trec pragul.
„Un spațiu viu. Oamenii se știu, stau de vorbă, se leagă colaborări între ei. Mi-e drag să văd asta.” mărturisește cu drag Iulian.
Povestea familiei Budui nu este despre rețete secrete sau câștiguri rapide. Doar despre simplitate, respect și muncă. Într-o lume în care se vorbește mult și se face puțin, ei au ales să facă. Fără marketing, fără reclame, fără cuvinte mari.
