Locatarii blocurilor din Ploiești, ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, vor plăti începând din luna decembrie apa caldă și căldura livrate de Termo Ploiești.
Astfel, prima factură pentru agent termic pe care asociațiile de proprietari o vor primi în luna decembrie va fi aferentă consumului înregistrat pe lunile octombrie și noiembrie.
Practic se vor factura apa caldă și căldura aferente unei perioade cuprinse între 38 și 40 de zile, în funcție de data la care a început furnizarea, în funcție de fiecare punct termic din Ploiești.
Tariful pe care îl va plăti populația va fi același ca cel de anul trecut, unul subvenționat, indiferent de veniturile locatarilor.
Citește și Ce se întâmplă cu subvenția la apă caldă și căldura livrată de Termo Ploiești. Ședință extraordinară de Consiliu Local – VIDEO LIVE
Acest lucru îi nemulțumește pe unii ploieșteni care locuiesc la bloc, dar și-au montat centrale termice, precum și pe cei care locuiesc la case.
Reamintim că după aproape o lună de la reluarea furnizării serviciului, calitatea acestuia lasă mult de dorit.
Din cauza avariilor, mulți locatari se plâng că nu au apă caldă sau căldură la bloc și că nu pot comunica problemele operatorului Termo Ploiești.
