- Publicitate -

Petrolul Ploiești – Zimbru Chișinău: 3-0. „Lupii”, victorie fără probleme

Petrolul nu a avut emoții în partida cu Zimbru Chișinău, disputată, miercuri, pe stadionul de la Strejnic. Primul amical dintre cele două programate pe parcursul acestei săptămâni s-a încheiat cu o victorie concludentă, 3-0 (2-0). „Lupii” au punctat prin Senad Jarovic (14) și David Ilie (73), între cele două reușite ale atacanților petroliști intercalându-se și autogolul lui Joao Amina (45).

Petrolul a dominat pe parcursul celor 90 de minute, iar scorul a confirmat concentrarea „lupilor”. Staff-ul tehnic al Petrolului a profitat de ocazie pentru a le oferi șansa celor care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în meciurile oficiale din acest an să bifeze minute.

- Publicitate -

Primul gol a fost marcat de către Senad Jarovic (14), atacantul bosniac înscriind cu un șut expediat de la 7-8 metri, după o minge respinsă în față de către Chirinciuc, cel care s-a opus, succesiv, la șuturile lui Saim Tudor și Constantinescu. Chiar înainte de pauză, fundașul central Joao Amona a deviat cu capul, în proprie poartă, o centrare venită de pe stânga, pentru ca, spre final, David Ilie (73) să puncteze pentru 3-0, juniorul petroliștilor reluând în plasă din fața porții, la capătul unei faze lucrate, în banda stângă, de către Coman”, a precizat FC Petrolul.

Sâmbătă, de la ora 11.00, Petrolul va susține o nouă verificare, pe terenul formației de primă ligă FC Voluntari.

- Publicitate -

„Partida se va disputa pe stadionul „Anghel Iordănescu” din localitatea ilfoveană, și, conform deciziei organizatorilor, va fi cu „porțile închise”, accesul publicului spectatori nefiind permis”, a precizat FC Petrolul.

FC Petrolul – Zimbru Chișinău 3-0 (2-0)

Marcatori: Jarovic (14), Joao Amona (44, autogol), D. Ilie (73).

- Publicitate -

Petrolul: Moroz (60 Jercălău) – Olaru, Vrhovac (46 Lică), Sabău (46 Horj), Duță (46 Măzărache) – Constantinescu, Prejmerean (55 Tolea), Chindriș, Saim Tudor – Jarovic (70 D. Ilie), Coman. Antrenor: Nicolae Constantin.

Zimbru: Chirinciuc – Muriqi, Burghiu, Amona, Răileanu – Muntean, Anton, Fahd el Bahja, Gau – Rogac, Holdov. Rezerve: Grygoryan – Zavalisca, Dani Christian, Balde, Olavio Gomes, Buna, Păvălachi, Mitsis, Zimța, Bejan. Antrenor: Michele Bon.

Arbitri: Andrei Moroiță – Valentin Dumitru și Petre Doru Nicolae.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Astăzi are loc marele show aviatic Avioane și Motoare, la Aerodromul Strejnicu. Intrarea este liberă

Sâmbătă, 30 mai, Aerodromul Strejnicu devine locul unuia dintre...

Show-ul aviatic de la Strejnicu, 30 mai. Tot ce trebuie să știi despre program

Pe 30 mai, pe Aerodromul Strejnicu, va avea loc...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -