În urma articolului ”Bolnav de cancer, tinut ore in sir in agonie la Spitalul Judetean”, publicat în ediția de luni a Observatorulph.ro, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Ploiești ne-au trimis, în cele din urmă, un punct de vedere.
Potrivit conducerii Spitalului Județean, bărbatul bolnav de cancer nu reprezenta o urgență. ”Din analiza fisei UPU in cazul pacientului B.I., in varsta de 54 ani, rezulta ca acesta s-a prezentat in UPU Ia ora 13:51 , acuzand dureri abdominale, absenta tranzitului intestinal de 2 zile, scaderea fortei musculare Ia nivelul membrelor inferioare; a intrat in spatiul de consultatii pe linia de garda Minore Ia ora 13:55, unde a fost consul tat de catre medicul de garda, care i-a recomandat analizele de laborator si investigatiile pe care le-a considerat necesare, investigatii pe care le-a efectuat incepand cu ora 14:05. De asemenea, medicul a indicat administrare de tratament simptomatic. Dupa investigatii, au fost solicitate consulturi de specialitate, care au concluzionat ca pacientul nu reprezinta urgenta care sa necesite internarea, acesta suferind de boli cronice. Conform prevederilor ordinului M.S. 1706/02.10.2007, Unitatea de Primiri Urgente este sectie a Spitalului Judetean care detine un salon de observare cu paturi in care pacientii sunt observati – internati de scurta durata (maxim 24 ore )in UPU, aceasta prevedere legala aplicandu-se si in cazul pacientului B. I. lnvestigatiile efectuate, consulturile de specialitate precum si analizele de laborator au exclus o patologie acuta care sa necesite internare in Spitalul Judetean de Urgenta.
Pacientului si apartinatorilor le-a fost explicat diagnosticul de boala cronica, precum si faptul ca aceasta nu necesita internare in Spitalul Judetean de Urgenta.
Deoarece pacientul necesita urmarire si tratament in specialitatea oncologie, medicul de garda a decis transferul pacientului din UPU la spitalul Municipal Ploiesti, spital care are in structura sectia Oncologie.
Fiica pacientului i-a spus medicului ca il va transporta cu mijloace proprii, fapt consemnat sub semnatura fiicei in fisa UPU, insa ulterior apartinatorii au reclamat faptul ca pacientul nu este transportat cu ambulanta.
Unitatea, in data de 05.11.2014 a declansat o cercetare iar Ia finalizarea acesteia vom comunica rezultatul.
Va asiguram ca vor fi respectate dispozitiile legale in vigoare si se vor aplica posibilele sanctiuni ce se vor impune.
De asemeni va asiguram ca unitatea va depune toate diligentele necesare in vederea edificarii situatiei de fapt.”, se arată în răspunsul remis redacției noastre.

