viol

Apar informații tot mai șocante despre drama prin care Maria, copila din Breaza, a trecut fără să fie apărată de nimeni, nici măcar de mama sau de bunica ei.

Explicația este cât se poate de impresionantă. Cristina, mama victimei, o femeie tânără de doar 23 de ani, se pare că are probleme psihice. Cei care o cunosc susțin că fata este absolventa unei școli ajutătoare și nu părea că are discernământul unei persoane sănătoase din punct de vedere psihic.

De această situație au profitat bărbații din Breaza, tineri și bătrâni deopotrivă. Fără un loc de muncă, fără un venit sigur și cu un copil minor, Cristina a ales calea prostituției pentru a se întreține. Viorel Mărgărit, bărbatul care a fost arestat recent, acuzat fiind de viol, nu este primul bărbat cu care Cristina a participat la adevărate reprize sexuale cu spectatori. Printre aceștia se afla și Maria, fetița care a trebuit să îndure toate derapajele mamei și ale concubinilor acesteia. În afară de acest Mărgărit, un bărbat în vârstă de 48 de ani, căsătorit și angajat la Primăria din Breaza, Cristina ar mai fi avut o relație și cu un alt individ, un bărbat în vârstă de 70 de ani.

Acesta din urmă, vecin de cartier cu Mărgărit, nu s-a sfiit niciodată să se laude în fața blocului despre performanțele sale sexuale, ba chiar, spun oamenii, invita și alți bărbați care doreau "să se distreze"la el în apartament cu mult mai tânăra Cristina. Practic nu am întâlnit brezean care să locuiască în zona cartierului de blocuri de lângă Liceul Aurel Vlaicu, care să nu cunoască povestea Cristinei și a fiicei sale. Toți știau că fetița asista la toate ororile sexuale care se petreceau în acel apartament, dar nimeni nu a sesizat autoritățile. Au tăcut complice la ceea ce se întâmpla în spatele zidurilor deși acum recunosc că erau la curent, că era principalul subiect de discuție în fața blocului și că de multe ori au încercat să o alunge pe Cristina de teamă să nu "strice"  și alte familii.

În ajutorul copilului nu a sărit nimeni și toți o învinovățesc acum pe femeia de 23 de ani, care, repetăm, avea probleme psihice. Dovadă în acest stă decizia autorităților care au găsit soluția internării într-un centru specializat în ceea ce o privește pe Cristina, mama victimei, refuzând arestarea preventivă. Maria, victima acestui coșmar, se află acum sub protecția autorităților care au intervenit mult prea târziu. Fetița este traumatizată și, probabil, recuperarea nu va fi niciodată sută la sută. Va rămâne în grija statului o perioadă, după care se va încerca plasarea ei într-o familie de împrumut, pentru că este exclus ca fetița să se reîntoarcă în familia natural, având în vedere că un tată biologic nu a fost identificat, iar bunica maternă are și ea probleme serioase.