Războiul de Independență al României este cunoscut în istoriografia română pentru participarea Principatelor Române la războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman.
Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele de la sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale.
Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125.000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați, în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului 1877 și membri ai miliţiilor, aproximativ 33.000.
Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării.
Ziua de 9 mai are însă o triplă semnificaţie. Pe lângă proclamarea Zilei Independenţei, tot astăzi sărbătorim Ziua Europei şi pe cea a Victoriei Coaliției Națiunilor Unite.