Primăria Comunei Valea Călugărească pregătește un proiect cu fonduri europene pentru anveloparea și reabilitarea termică a blocurilor din localitate, prin Programul Tranziție Justă 2021–2027.
Pentru ca proiectul să poată fi depus, autoritățile locale au nevoie de acordul proprietarilor de apartamente. În această perioadă se strâng semnături, iar echipe ale Primăriei vor merge la blocuri pentru a găsi reprezentanți de scară care să ajute la colectarea documentelor necesare. Tabelele și materialele informative vor fi oferite de Primărie.
„Prin acest proiect pot fi făcute lucrări precum izolarea termică a blocurilor, repararea acoperișurilor sau a teraselor și modernizarea instalațiilor comune. Scopul este reducerea pierderilor de căldură și scăderea costurilor la întreținere”, a transmis Ioana Neagu (PNL).
Primăria susține că locatarii vor avea facturi mai mici, apartamente mai călduroase iarna și mai răcoroase vara, iar blocurile vor avea un aspect mai modern. În plus, valoarea apartamentelor ar putea crește după finalizarea lucrărilor.
Autoritățile locale îi îndeamnă pe proprietari să semneze cât mai repede, deoarece proiectele vor fi aprobate în limita fondurilor disponibile, în ordinea depunerii dosarelor complete.
Pentru informații suplimentare, locuitorii pot contacta Primăria Comunei Valea Călugărească la numărul de telefon 0731 299 554.
