Un bărbat din Florești s-a ales cu mașina arsă în totalitate dar și cu pagube serioase la casă în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, după ce o persoană rău intenționată a aruncat un cocktail molotov în curtea acestuia.
Bărbatul este de părere că unul dintre suspecți ar putea fi chiar vărul său care l-a mai amenințat și în trecut sub diverse forme. Mărul discordiei dintre cei doi ar fi o suprafața de teren de care păgubitul ar fi fost deposedat ilegal în urma unei semnături false. În incendiul izbucnit au ars un autoturism marca Opel în valoare de aproximativ 3000 de euro și actele din interior, dar și o suprafață de 10 metri pătrați din izolația casei și două ferestre termopan.
Potrivit ISU Prahova, la fața locului s-a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului și din fericire nu s-au înregistrat victime. Potrivit aceleiași surse, cauza probabilă de izbucnire a focului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Bărbatul care s-a ales cu mașina distrusă, dar și cu casa afectată de incendiu a făcut a sesizat și Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. Purtătorul de cuvânt al instituției a declarat pentru observatorulph.ro că în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere și deja există un cerc de suspecți. Cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și administrarea probatorului în cauză.
