Scandal monstru, ieri seară, pe Strada Cameliei din Ploiești. Un bărbat de 30 de ani a fost bătut de un vecin pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, cauzate de o amendă.
Incidentul s-ar fi petrecut, se pare, în jurul orelor 21.25, când agresorul și-a adus aminte că vecinul său, care locuiește la câteva blocuri distanță, e vinovat pentru o amendă pe care acesta a primit-o mai demult. Bărbatul fusese amendat pentru tulburarea liniștii publice în urma unei reclamații a vecinului. Ieri seară, a considerat că a sosit momentul răzbunării. Cei doi s-au găsit pe stradă și au început să se ia la pumni. La scurt timp, în zonă a sosit Poliția, care i-a calmat pe scandalagii. Victima, potrivit surselor noastre, primise mai mulți pumni în cap și în zona pieptului însă, când a fost întrebat de Poliție dacă depune plângere, a refuzat să-și reclame agresorul. Cu toate acestea, oamenii legii s-au sesizat din oficiul și au întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe.
UPDATE Vezi mai jos imagini dinn timpul incidentului (sursa: ziarulincomod.ro)
