Societatea de Transport Călători Express Ploiești propune un nou regulament privind circulația cu mijloacele de transport în municipiu, care include și amenzi pentru blatiști, dar și pentru călătorii care nu respectă curățenia în mijloacele de transport în comun. Pe lista persoanelor care vor fi sancționate se numără persoanele care au îmbrăcămintea murdară, cele în stare de ebrietate, precum și călătorii care circulă pe scara mijlocului de transport, care au bagaje voluminoase, urât mirositoare.
Dacă proiectul va fi aprobat, constituie contravenţie călătoria fără bilet sau abonament de călătorie, cu bilet necompostat sau compostat necorespunzător, cu abonament de călătorie nevalabil pentru perioada de timp respectivă. În acest caz, amenda poate să fie cuprinsă de la 100 la 500 de lei. Aceeași sancțiune se aplică în cazul refuzului călătorului de a prezenta organului de control titlul de călătorie valabil. În acest caz pentru identificarea călătorului în scopul aplicării sancţiunii, organul de control poate apela în caz de nevoie la organele de poliţie, sau poliţişti locali care sunt obligaţi să-i acorde sprijin, precum și transmiterea, primirea şi folosirea biletelor compostate deja, într-un mijloc de transport public local de călători, de către călătorii care coboară, respectiv cei care urcă, pentru justificarea de către aceştia a călătoriei pe care o efectuează. Tot cu 100 – 500 de lei vor fi sancționați călătorii care împiedică deschiderea sau închiderea uşilor, precum și cei care efectuează călătoria pe scările mijloacelor de transport public local de călători sau pe părţile exterioare ale acestora. Dacă ai bagaje voluminoase ar fi bine să renunți să te urci în mijlocul de transport. La fel și dacă vrei să călătorești cu mijlocul de transport însoțit de animale. Riști aceeași amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei. Fumatul în mijlocul de transport public local de călători, deteriorarea, murdărirea ori inscripţionarea cu vopsea, carioca, grafitti, a mijlocului de transport, aruncarea sau abandonarea de reziduri rezultate din consumul de seminţe sau alte alimente în mijlocul de transport public local de călători, dar și transportul de materiale sau alimente cu mirosuri neplăcute care deranjează călătorii, precum și urcarea în stare de ebrietate sau consumul de băuturi alcoolice în mijlocul de transport public local de călători constituie contravenție și se sancționează tot cu amendă de la 100 la 500 de lei. În fine, sunt considerate contravenții urcarea în mijlocul de transport public local de călători în îmbrăcăminte murdară sau urât mirositoare ori proferarea de injurii, insulte, expresii şi gesturi obscene la adresa călătorilor sau a personalului de bord, precum și atitudine jignitoare, insultare sau molestare organelor de control, precum şi luarea apărării călătorilor contravenienţi. În fine, pentru deteriorarea, murdărirea sau înscripţionarea cu vopsea, carioca, grafitti, a dotărilor staţiilor şi distrugerea afişajului acestora se va aplica aceeași amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei.
