În week-end am avut parte de o surpriză cum doar Dealu Mare e capabil să ți-o ofere. Am vizitat crama Lacerta din Fințești cu gândul ca după să mergem să (re)vedem vestigiile de la Năieni și biserica unică de acolo. N-am mai ajuns la Năieni, dar n-am regretat că am prelungit vizita de la Lacerta.
Am făcut turul cramei împreună cu un prieten, de meserie somelier. Adică știa despre ce se vorbește și ce degustăm. Despre vinurile care se fac aici pot să vă spun că am descoperit o nouă pasiune. Se cheamă Cuvee IX și mi-a dat peste cap tot ceea ce credeam că știu despre gustul și savoarea vinului roșu de Dealu Mare. Am mai descoperit încă ceva. Este vorba de o altă culoare, consistență și aromă a perlei podgoriei Dealul Mare: Feteasca Neagră. ”Black Maiden, așa le-o recomand eu englezilor șocați de calitatea vinului românesc”, îmi spune amuzat prietenul.
Nepricepându-mă la vinuri, o să vorbesc mai mult despre loc și despre oameni. Despre loc, este de remarcat poziționarea unică a podgoriei și cramei, pe drumul dintre vii către Fințești, aproape de vârful unui deal, cu o panoramă care îți taie respirația.
Vezi Ferma Dacilor, vezi Fințeștiul într-o vale, vezi vii colorate de jur împrejur și, ceea ce m-a lovit în moalele capului, coamele îmblânzite ale dealurilor pierzându-se în cer. Fix în cerul ăla turcoaz, cu norii ăia care te trimit instantaneu înapoi, în copilărie, când ești tot ce vrei tu să fii. Crama Lacerta este așezată în cel mai frumos loc în care putea fi așezată o cramă în această zonă iar proprietarul a știut să exploateze inclusiv acest lucru.
După vizita cramei, degustarea și repausul se fac la etajul cu pereți de sticlă ai unei clădiri cu design futurist. Ești suspendat deasupra unui peisaj unic, iar oamenii care ne-au fost ghizi au știut să ne introducă în poveste. Să ne facă să dorim să fim parte a ei.
Despre oamenii de la crama Lacerta merită să vorbim. Au o trăsătură aparte, pe care rar am descoperit-o în ultimii ani: sunt total atașați și dedicați locului și pasiunii pentru vie și vin. Clar nu se trag din clișeul: ”sunt ca o familie”. Sunt mai degrabă un fel de tifosi, de fani radicalizați ai viei, ai vinului și ai podgoriei. Lucru rar, trebuie să recunoașteți. Am descoperit aceste trăsături de la paznicul care ne-a îndrumat către parcare, până la inginerului care ne-a fost ghid în tur – un pasionat povestitor și un excelent cunoscător al podgoriei și zonei.
În timpul degustării, avantajul de a însoți un expert, a venit să discute cu noi oenologul, ”doctorul” podgoriei pentru necunoscătorii ca mine. Am aflat în documentarea pe care am făcut-o ulterior, pe net, că este asociat al podgoriei și ”copilul teribil” al vinificației din România. În sfertul de oră cât ne-a povestit despre vinurile pe care le face, Mihai Baniță a reușit să ne plimbe printre toate aromele roșului de Dealu Mare.
Așa cum spuneam, n-am mai ajuns la biserica din Năieni și nici la vestigiile dacice pe care intenționam să le vizităm. Nu am regretat pentru că am rămas cu sentimentul că vizita la cramă este parte obligatorie a începutului unei povești unice pe care doar Dealu Mare e capabil să ți-o ofere.
