Urmăresc interesat/amuzat mai ales odele care i se aduc jurnalistului care este Dragoș Pătraru. Recunosc, am stat puțin hipnotizat precum cobra în fața mangustei când am citit prima dată textul lui Tolontan care a crescut proporțional și reglementar numărul odaliscelor deontologului.
Asta m-a cam melancolizat și brusc, precum un ice bucket, m-a lovit în moalele capului trecutul și prezentul pe care le ignoră fanii lui numărul unu. Să încep cu prezentul.
Eu cred că poți să ignori așa, ca și cum ar fi un moft, o profundă chestiune de etică și deontologie profesională. Cum adică, colegul tău de muncă, vârful tău din echipa care trage spre vârful clasamentului, vedeta postului tău teve, se trezește peste noapte și spune: băăă, toți, da” toți sunteți niște slugi! Niște otrepe! Noroc cu mine că sunt vertical și obiectiv și, mai ales, jurnalist!.
E corect? Nu, nu e corect indiferent ce ați spune voi. De exemplu mă gândesc la cum s-au simțit colegii lui care realizează România Furată, una dintre cele mai bune și cinstite producții de investigații media din peisajul media românesc. Eu cred că nu s-au simțit bine.
Sau, mă rog, eu m-aș fi simțit foarte rău văzând cum unul pe care l-am crezut coleg alege să iasă pe post și să spună despre mine că sunt o slugă.
Pentru cei care nu știu sau au uitat, în orice redacție există un loc, o instituție dacă vreți, în care orice ziarist – ”normal” sau vedetă – este obligat de etică și bun simț să-și manifeste frustrările: se cheamă ședința de sumar. Se cheamă redactor/editor șef. Se cheamă director editorial sau cum s-o mai chema. Dacă ăia nu reacționează rațional și te simți lezat de atitudinea lor, atunci ai voi nene să faci ce vrei tu.
Poți chiar să te lepezi de etică și de deontologie și să spui despre colegii tăi că sunt slugi și ce mai vrei tu. Altfel nu. Altfel ești doar o trompetă căreia cineva îi apasă butoanele la momentul oportun.
Nu am auzit ca Pătraru să fi făcut acest lucru și știindu-l destul de bine sunt convins că nu l-a făcut. Ceea ce mă obligă să vă povestesc foarte pe scurt ceva din trecutul nostru comun, de ziariști locali.
Înainte să ajungă, evident fără nicio legătură cu prietenia cu patronul, vedetă la RTV, Pătraru era tot un fel de prieten/angajat al lui Sebastian Ghiță. Lucra la Prahova TV a lui Sebastian Ghiță. Dacă nu mă înșel, era un fel de clonă a lui Sebi în post – în sensul că nu mișca nici musca acolo fără să-i permită Pătraru. Edita și un săptămânal – Altphel. Eu lucram la Alpha Tv, a lui Liviu Luca J.
Cei doi foarte onești oameni de afaceri – Ghiță și Luca – au început să se caftească rău de tot. Dar rău că deh, Ploieștiul și Prahova, erau cam mici pentru niște suflete atât de mari. Ce credeți voi că a făcut atunci Pătraru care avea un meci mai vechi cu nașul său, Florin Bercea, mâna dreaptă a lui Luca? A făcut presă? Deontologic? Corect? Etic? Neh!
A început să împroaște cu tot veninul de care era capabil – și după cum observați omul are incredibil de multe dejecții pe limbă – ”slugile lui Luca”. Adică pe ziariștii de la Alpha și Telegraful de Prahova. Unii dintre ei chiar îi fuseseră colegi de redacție. Rețineți, rar pe Luca și pe Bercea, dar foarte des pe slugile care acceptau să lucreze la trustul finanțat de ăștia.
”Cum puteți bă să duceți acasă, la copii, în ziua de salariu, bani despre care știți că sunt furați?”, tuna din emisiunea de la Prahova TV. Ca să fie clar: spunea asta în timp ce finanțatorul foarte generos Sebi Ghiță făcea banii albi și curați despre care vorbește toată România de ceva vreme.
Ce vreau să spun cu asta? Că am văzut oameni cu creier care discută serios despre cât de brav este domnul Dragoș Pătraru jurnalistul și pamfletarul de la Digi 24. Lor vreau să le pun o întrebare.
Aveți cumva idee ce făcea bravul când lucra la RTV și, ca prieten apropiat al patronului, ajunsese un fel de alter ego al acestuia în post? Se indigna public sau privat de enormele derapaje de la deontologia și etica profesională pe care le producea adeseori, chiar zi de zi, stația? Facem pariu că în spatele multora dintre ele se afla chiar domnia sa?
În concluzie, îmi pare rău să vă anunț distinși și distinse extaziate de ”curajul și deontologia” domnului că sunteți doar niște aburiți de sunetele unei trompete care recită o partitură oportună. Întrebarea corectă cred că este: cine i-o scrie?
