După ce a ieșit să-i încurajeze pe demonstranții cu stalinistul alint ”ce m-aș mai distra eu prin beci cu măselele voastre!”, am primit o sumedenie de întrebări stereotipe din lumea largă: ”nu te supăra, ai cumva idee cine este domnul Cătălin Beciu? Că apreciem foarte mult declarația și respectul dânsului față de drepturile omului, în special ăla la viață”.
În primul rând trebuie să cunoașteți secretul murdar al acestuia: Cătălin Beciu este un produs autentic al PD-ului. Da, maturul aldist de azi, intim al lui Călin, e tânărul militant al lui Băsescu de ieri.
Vi se pare ceva anormal? Mie nu, pentru că respirând același aer de Republica Ploiești cu dânsul, am văzut multe panarame la viața mea. E drept, el e mai aparte: totdeauna mi-a făcut impresia că e ușor nătâng, iar confirmarea am avut-o aseară.
Băiat cuminte al unei doamne cu nume bun printre croitoresele Ploieștiului, de mic a dovedit spirit antreprenorial. S-a făcut remarcat în lumea bună a Republicii abia după ce firma sa de semaforizare a pus mâna pe un longeviv contract cu primăria.
Contractul firmei lui Beciu este al doilea ca durată încheiat de primăria Ploiești cu un singur parter. All time! Ca să vă dați seama de performanță, e de menționat că primul este cel de informatizare gestionat de un alt băiat teribil de norocos al urbei – Sebi, pe numele lui.
Șprițarii din Ploiești spun că asta e rețeta clasică să-ți schimbi sângele în albastru – contract pe durată de 14 ani cu primăria. Sunt invidioși pentru că domnul Beciu este acum proprietar de teren de polo călare la Potigrafu.
Din această cauză – eu cred că mai ales pentru că a petrecut suficient timp pe lângă grajduri – spun unii care îl cunosc, povestește adeseori că a fost înnobilat de o regină cu titlul de ”sir”. Cum de ce? Pentru că temperamentul îl îndeamnă adeseori se comportă ca un grandoman ridicol. Textul de aseară stă dovadă: a vrut și el să se bage în seamă.
Interesant este că a fost dat afară din PDL cu șuturi în dos, imediat după ce PDL-ul a câștigat primăria Ploiești. Adică prin 2008 – 2009-2010, când semaforizarea orașului era praf. De exemplu, cei bătrâni își amintesc cum în Centru, iarna, se întâmpla întotdeauna ceva ciudat: de câte ori apărea orășelul copiilor și porneau comediile, de atâtea ori centrul orașului rămânea nesemaforizat.
An de an, timp de 14 ani, pentru că, nu e așa?, contractele longevive cu primăriile au și ele prețul lor! Probabil de aici și nervozitatea manifestată împotriva ălora care își bagă nasul prin contracte cu statul, mă gândesc.
Nervos s-a dus direct la PNL. Nu i-a ieșit nicio combinație, nimic. Nici măcar nu l-au pus ăia prefect de Prahova. Dezamăgit s-a retras melancolic la București unde s-a lipit de un tip, Călin. Și uite așa, cu Călin în sus, cu Călin în jos, a ajuns omul nostru secretar de stat la IMM-uri.
Și atunci făcea declarații tâmpe de genul ”eu nu am avut niciodată contracte cu statul”, dar nu-l băga nimeni în seamă că știau toți că e un atârnător recompensat de Călin că i-a fost loial și a plecat din PNL la ALDE. Adică un fel de pupincurist recompensat care chiar trebuie ignorat.
Cam ăsta este Beciu. Apropo, am un mesaj pentru cei care simt nevoia să-i transmită ceva apreciativ după postarea de aseară. Prieteni, pentru trăiri orgasmice, nu-l luați cu înjurături și alte aforisme pentru că sunt sigur că unele îi plac iar pe altele nu le înțelege.
Transmiteți-i din astea:
– Beciule o ai mică!, casa, evident. Cică face spume când reduci discuția la dimensiuni.
– Beciule, recunoaște, nu ești sir!
– Beciule, te lasă Călin!
Bagabonții din Ploiești spun că astea îi provoacă sentimente atât de profunde că aproape că dă în plâns de ciudă.
Mă cunoașteți, nu îmi stă în fire să folosesc astfel de construcții în textele mele, motiv pentru care îmi cer scuze celor care se simt lezați. Mă simt însă foarte inspirat și motivat de postarea de aseară a domniei sale.
Apropo, citiți aici un text frumos despre cât de bogat rău de tot era el că nu stătea în contractul ăla de 14 ani pe care tocmai îl reziliau nenorociții de la primărie.
foto: sursazilei.ro
