Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită

Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj legendar. Și nu de puțin timp. Are în spate o viață de comunist convins, până în 89 în calitate oficială, apoi un soi de ”comunist cu față umană”. Ce reprezintă Iliescu și de ce îl urăsc mulți români?

Le scriu celor mai tineri, celor care poate nu înțeleg de ce, astăzi, mulți dintre cei care ne conduc sunt progenituri ale foștilor comuniști și securiști. De ce, astăzi, România putea fi departe, dar este încă în mocirla unor tare de care nu vom scăpa prea curând, poate niciodată.

Ion Iliescu a devenit Highlanderul național, simbolul nemuririi, unchiul lui Burebista, profesorul de canto al lui Gică Petrescu și cel care l-a învățat pe Chuck Norris cum să orice. ”Ilici”, cum îi spun fanii, a schimbat 4 papi și este de așteptat să mai prindă o schimbare de domnie în Regatul Unit. Sincer, nu-l văd prea bine pe Charles comparativ cu tânărul nostru vlăstar.

Are 95 de ani și ieri a ajuns la spital, starea sa fiind una destul de gravă, după cum susțin sursele medicale. Mă și mir, la doar 95 de ani ai săi. Așa de tânăr?…

Iliescu, între subiect de miștouri și rugăciunile de trecere în neființă

Nu doresc moartea nimănui. Oricum, mai devreme sau mai târziu, toți ajungem dincolo. Și poate cei mai tineri se întreabă de ce Iliescu este acum un subiect viral. Cum de îl bate pe Tzancă în trending, cum de nici frații Tate nu se simt în apele lor pe parte de interes public. ”Valorile României” se tăvălesc în chinuri văzând ce rating face un bătrânel care abia mai ticăie pulmonar.

Înainte de de 89, Ilici al nostru se instruise temeinic la Moscova, fiind pătruns în toate celulele organismului său de ideologia marxist-leninistă, de tainele egalității (era în care putoarea trebuia să fie egală cu cel care învăța și muncea). S-a întors în România socialistă, mai întâi ca șef la UTC (Uniunea Tineretului Comunist), apoi prim-secretar, un fel de președinte de Consiliu Județean de azi. Iliescu a fost din pură convingere un stâlp al acelor decenii înfiorătoare, decenii de foamete și crime împotriva celor care nu pupau secera și ciocanul.

În decembrie 89, pe fondul unor mișcări politico-sociale mondiale, românilor li s-a oferit șansa să iasă în stradă și să creadă ei că vor răsturna regimul comunist. Pentru asta s-a murit, nu pentru a-l înlatura pe Ceaușescu. Da, acel analfabet criminal trebuia să dispară din fruntea țării, însă ar fi trebuit judecat corect, nu ”pe genunchi” și ucis în ziua de Crăciun. Dacă trăia, Ceaușeșcu ar fi vorbit. Ar fi spus cine este tovarășul Ion Iliescu, cine este generalul Iulian Vlad, fostul șef al Securității, cine sunt cei care au constituit Frontul Salvării Naționale, formațiunea care a preluat puterea furând o revoluție.

Nu pentru a calma spiritele a fost ucis Ceaușescu. Ar fi meritat sentința capitală pentru genocid, dar trebuia să începem drumul democratic cu un proces corect. Au aterizat prin FSN și câțiva nevinovați. Au fost ținuți de imagine, să pară că au fost cooptați foștii dizidenți, să pară că hidra polită nou ivită este soluția salvatoare, este ceea ce trebuie.

Zâmbesc… Cine să înceapă un proces democratic? Iliescu și toată șleahta de securiști din spatele lui? Ăștia încă se mai adresau cu ”tovarășe” în anii 90, din convingere, nu din reflex. Aveau informația, deci aveau puterea. Când ai puterea faci bani.

La un moment dat, prin 2000 și ceva, am făcut o emisiune cu Ion Iliescu. Eram curios dacă poți scoate din acest om altceva decât acel limbaj de lemn, însușit prin educația sovietică. Evident, a fost imposibil, dar a meritat experiența. Doar nu eram mai tare decât ideologii moscoviți care îl șlefuiseră… Prin comparație, emisunile cu Vadim Tudor sau Adrian Păunescu fuseseră ”pistol cu apă”, pe alocuri savuroase. În ciuda diferențelor de opinie politică, aveai cu cine discuta argumentat, dacă treceai peste preconcepții și abordarea era civilizată. Cu Iliescu (aka emanația populară) a fost imposibil, inutil…

Ce vină are Iliescu? De ce mulți încă îl urăsc cu toată puterea ființei lor și nu țin cont de creștineasca iertare? De ce unii nu se sfiesc să spună că își doresc să moară Iliescu?

Morții de la la revoluție? Ce or mai zice părinții și copiii lor, știind că nu au existat teroriști, știind că cei care au confiscat revoluția au generat acele diversiuni criminale, bieții români militari și civili împușcându-se între ei și murind complet nevinovați?

Apoi, mineriadele… Ce spun urmașii celor morți atunci când Iliescu i-a chemat să ”apere democrația”? Ce spun cei bătuți cu bestialitate și mutilați pe viață?

”Nu ne vindem țara”, spunea acest comunist libidinos, ajuns președintele României. Dar pe vremea cui a început vânzarea României bucată cu bucată? Da, pe vremea lui Iliescu, cel considerat ”sărac și cinstit”. Săracul ăsta era șeful FSN, FDSN, PSDR, PSD. În spatele lui, frumos încolonați, foștii securiști și nomenclaturiști de dinainte de 89 prosperau. Demolau orice, vindeau la preț de nimic pentru bugetul de stat, dar pe șpăgi consistente virate ce cei interesați să fin anulați economic, ridicau noi imperii financiare din aceste vânzări oneroase.

Astăzi, mulți sunt printre cei mai bogați români. Unii au crăpat, dar progeniturile au preluat afacerile și puterea. Au ajuns să se bată între ei, sub siglele unor partide. Au reușit să distrugă și partidele istorice, fiind infiltrați peste tot. Da, tot răul a fost oblăduit de acest ”bătrânel sărac și cinstit”.

O dată la patru ani, cumpărau voturile sărmanilor cu câte o sticlă de ulei, cu o pungă cu făină, cu câțiva lei la niște pensii oricum mizere. Da, pe vremea lui Iliescu s-a construit răul absolut al României, țara cu ”democrație originală”, răul care a contaminat întreaga societate. Mulți dintre noi am crescut defecți. Unii s-au trezit, alții nu…

Puțini români au reușit să se ridice prin propriile puteri în această lume a hienelor protejate de Iliescu. Mulți au decis să plece, simțind că nu au nicio șansă să răzbată de la un anumit nivel, cel din care sistemul te înghițea. Accidental, sătul de comunism, în 1996 poporul decide să îl înlăture pe Iliescu, alegând ca președinte un profesor universitar de geologie, pe Emil Constantinescu. Un nevinovat depășit de situație, îngropat de mafia securistă, care la final de mandat, în 2000, avea să recunoască: ”Am încercat, dar am fost învins de sistem.” PSD revenea în forță…

O fi creștinește să ierți? Au murit oameni, a fost vândută o țară! Nu mă rog să moară Iliescu, dar nici nu-l iert că ”așa e creștinește”. Dacă ar fi așa, atunci hai să îi iertăm pe Hitler, pe Stalin, pe toți criminalii lumii. Puteți face asta?

PS: Procesul în care este (re, re, re) judecat pentru crime împotriva umanității este tardiv. Ține doar de încheierea artificială a unei lecții de istorie, pe care mulți nici măcar nu o mai înțeleg, de unde și dezinteresul pentru însușirea ei. Poate acum înțelegem mai bine de ce tocmai era să o repetăm. Nu vă îngrijorați, o vom repeta…