„Uite, o să-ți cumpăr jucăria asta săptămâna viitoare!”, peste o săptămână: „O să-ți cumpăr jucăria peste 2 sptămâni!”, peste încă 2 săptămâni: „O să-ți cumpăr jucăria peste o lună!”, și tot așa…
Uneori amânarea este completată și cu „dacă ești cuminte…”
Noi, ploieștenii, suntem copilul „dus cu zăhărelul” iar „jucăria” este apa caldă. Dar de asta v-ați prins deja. Mai rămâne doar să ni se spună: „Vă dăm drumul la apă caldă dacă sunteți cuminți…”.
Am venit pe 5 octombrie din concediu. Teoretic, trebuia să am apă caldă. Nu că ar fi o surpriză, dar… n-am!
Sunt mândră că am avut dreptate, deși mi-aș fi dorit să mă înșel de data asta.
Când am plecat, anunțaseră ca dată de pornire a apei 4 octombrie. Am spus atunci că sper ca măcar pe 15 să avem, că așa făcusem eu calculele. Acum așteptăm data de 15. Sperăm că va fi 15 luna aceasta… anul acesta!
Am ajuns precum copiii: ne amână cu „încă o săptămână, încă două…”. Visăm cu toții la jucăria noastră: apa caldă!
Citește și: Jurnalul ploieșteanului rămas fără apă caldă – când încep să realizez că nu scăpam cu una cu două și că… the winter is coming
Avem noroc mare că nu e frig afară, că toamna încă nu și-a intrat în drepturi depline și că, oricum, nu ar fi fost nevoie să se dea drumul la căldură. E cineva acolo, sus, care are grijă de noi, ploieștenii de la bloc.
Pe stradă nu aud decât discuții legate de apa caldă. La Mega, la coadă, toată lumea vorbește despre apa caldă. Nu mai există gunoaie, nu mai există politică, doar apa caldă ca subiect. Asta spune multe despre preocupările noastre.
Nu mă așteptam, atunci când am început jurnalul, să scriu atâtea episoade la el.
Se dezbate pe larg și pe lung, pe toate canalele, această criză a termiei. Nimeni nu pare însă a spune clar de ce s-a oprit, atunci, pe 1 august. O tot scaldă, ba că reparații, ba că facturi neplătite, ba că iscirizări, ba că birocrație, ba că trebuie să facem o firmă ca să preia altă firmă și să dea drumul. Dar de ce s-a oprit nu spune nimeni cu subiect și predicat. Sau, dacă spun, se bat cap în cap declarațiile.
Atunci când eram răcită și mi-era frig ziceam că ar trebui să vină DNA-ul să verifice. Nu m-am răzgândit. Probabil că nu mă voi răzgândi nici când (dacă) vor da drumul.
Citește și: Jurnalul ploieşteanului rămas fără apă caldă: Plebeeeee, ne dă stăpânirea drumul la apăăăăă!
Nu înțeleg de ce s-a supărat lumea bună că am zis asta. Nu am acuzat pe nimeni de nimic, doar mi-aș dori un control. Este bine să faci controale periodic. Dacă totul este în regulă, unde e supărarea? În fond și la urma urmei, DNA-ul este plătit pentru a controla, nu trebuie neapărat să și constate nereguli, nu?
Aștept cu interes momentul revenirii apei calde la Ploiești, exact ca și copilul care își așteaptă jucăria promisă. Mă bucur însă că nu am fost condiționați (încă), adică nu ne-a zis nimeni că trebuie să fim cuminți.
Am așteptat 1 septembrie. A trecut. Am așteptat 4 octombrie. A trecut. Acum aștept 15 octombrie. Încă nu a trecut. Promit însă că, în acest timp, nu voi fi cuminte! 😉