- Publicitate -

Noi scumpiri la pompă: prețurile la carburanți au urcat pentru a patra zi la rând

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, pentru a patra zi la rând, chiar dacă adaosul comercial încă este limitat, iar acciza este redusă. Pe piețele internaționale, prețul petrolului a ajuns la aproximativ 108 dolari pe baril, potrivit digi24.ro.

- Publicitate -

Prețurile carburanților continuă să crească, iar în marea majoritate a benzinăriilor din țară benzina nu mai poate fi găsită sub pragul psihologic de 9 lei pe litru.

Scumpirea vine după ce, în cursul nopții, operatorii au majorat tarifele cu aproximativ 0,20 lei, pe fondul unor creșteri aplicate deja încă din după-amiaza zilei de ieri.

- Publicitate -

În cazul motorinei, prețurile se apropie din nou de nivelul de 10 lei pe litru, prag atins și luna trecută, înainte de introducerea măsurilor fiscale precum reducerea accizei și plafonarea adaosului comercial. Pe piețele internaționale, prețul petrolului a ajuns la aproximativ 108 dolari pe baril, însă specialiștii atrag atenția că tarifele de la pompă din România nu reflectă încă aceste valori ridicate.

În acest context, în perioada imediat următoare, ar putea urma un nou val de scumpiri. Unii analiști avertizează că prețul petrolului ar putea urca până la 150 de dolari pe baril, scenariu care ar avea un impact semnificativ asupra costurilor de la pompă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -