VIDEO. Un client a filmat o muscă ”servind masa” în raionul de brutărie din Lidl Blejoi. Reacția companiei

Un cititor observatorulph.ro care și-a făcut cumpărăturile, ieri, în magazinul Lidl din comuna prahoveană Blejoi, a fost neplăcut surprins de muștele din incinta unității.

Acesta ne-a trimis și o filmare cu o muscă bine ”înfiptă” într-un preparat cald, proaspăt adus din cuptor în raionul de brutărie (video la finalul textului)

La solicitarea observagtorulph.ro, reprezentanții Lidl au transmis un punct de vedere prin care și-au cerut, public, scuze pentru incident:

”Vă mulțumim pentru semnalarea acestei situații și le cerem scuze clienților noștri pentru acest incident neplăcut. Sesizarea dumneavoastră a fost înaintată fără întârziere către colegii responsabili, care au luat toate măsurile care se impun și fac toate demersurile pentru ca acesta să rămână un caz izolat.

Colegii din magazinul Lidl din Blejoi s-au asigurat că au scos de la Brutăria Lidl produsele și au igienizat raftul în mod corespunzător.

Lidl respectă cu strictețe măsurile igienico-sanitare impuse, în toate magazinele sale din țară având loc dezinsecții regulate, realizate de firme autorizate, folosind substanțe avizate de Ministerul Sănătății. În plus, igienizăm zilnic, dimineața și seara, dar și ori de câte ori este necesar, spațiul de vânzare de la Brutăria Lidl, raionul unde punem la dispoziția clienților produse de panificație proaspăt coapte în magazin.

Ca o măsură suplimentară, la raionul Brutăria Lidl, dispunem de un aparat special cu lumini UV, al cărui rol este de a atrage și a elimina insectele zburătoare înainte ca ele să poată ajunge în contact cu produsele. Colegii noștri vor verifica parametrii de operare ai acestui aparat, pentru a se asigura că este funcțional la standardele optime și protejează în continuare zona destinată produselor de panificație.

Regretăm situația și va asigurăm că facem toate demersurile pentru ca asemenea neplăceri să nu se repete”

VIDEO

 

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596