- Publicitate -

Peste 1.000 de copii din Prahova sunt în centre de plasament sau la asistenți maternali. Procedura de adopție

adoptii.jpg

O statistică a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului atestă faptul că de la începutul anului numai 18 copii au fost adoptați în Prahova. Asta în condițiile în care, în centrele de plasament de stat și private, precum și la asistenți maternali din județ sunt 1.083 de copii.

În cursul anului 2017, în Prahova, au fost adoptați 45 de copii, iar în perioada ianuarie – aprilie 2018 au fost adoptați 18 copii..

- Publicitate -

În prezent, potrivit DGASPC, la nivelul județului Prahova beneficiază de protecție în centre rezidențiale publice un număr de 484 de copii, iar în centre de plasament privat 212 copii. „De asemenea un număr de 387 de copii se află în plasament la asistenți maternali profesioniști”, a anunțat DGASPC Prahova.

Potrivit DGASPC Prahova, după intrarea în sistemul de protecție, parcurgerea etapelor prevăzute de legislație privind deschiderea procedurii de adopție și declararea copilului ca adoptabil, acesta este înscris în Registrul Național de Adopții, fiind demarat procesul de stabilire a compatibilității, care constă în identificarea și selectarea persoanei/familiei atestate care răspunde nevoilor copilului adoptabil.

- Publicitate -

Ulterior stabilirii compatibilității, copilul poate fi încredințat în vederea adopției, prin hotărârea instanței de judecată, pentru o perioadă de 90 de zile. La finalul celor 90 de zile, instanța poate încuviința sau nu adopția pe baza informațiilor existente în raportul întocmit de DGASPC Prahova privind evoluția copilului. 

adoptie-conditii-1.jpg

adoptie-2.jpg

adoptie-3.jpg

adoptie-4.jpg

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -