- Publicitate -

Ce riști dacă nu plătești întreținerea. „M-am trezit cu penalități de 0,2%/zi”

Una dintre frecventele probleme de la bloc o reprezintă costul întreținerii. În caz de neplată a facturilor la întreținere pot exista consecințe, care pot culmina cu executarea silită.

- Publicitate -

Obligația de calcul pentru întreținere este apanajul administratorului de bloc. Astfel, potrivit legii, administratorul are obligația să calculeze și să întocmească lista lunară a cheltuielilor la întreținere. Aceasta este verificată de cenzori/comisia de cenzori. Ulterior, lista trebuie supusă aprobării comitetului executiv.

Afișarea la avizier a listei lunare a cheltuielilor de întreținere, întocmită conform reglementărilor în vigoare, are loc în termen de maximum 5 zile de la primirea ultimei facturi de la furnizorii de servicii.

- Publicitate -

„A fost afișată întreținerea la bloc. M-am trezit cu penalități de 0,2%/zi pentru că nu am achitat întreținerea din luna august.

M-au pus să plătesc și pentru spațiile comune, deși nu le folosim. Este normal? Administratorul m-a anunțat că în cazul în care nu achit risc să fiu dată în judecată pentru recuperarea prejudiciului. Este normal așa ceva?”, ne-a scris un locatar dintr-un bloc din zona de nord a Ploieștiului.

Cheltuieli comune obligatorii. De la ce poți fi exceptat

Din start trebuie spus că, potrivit legii, niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună.

- Publicitate -

Prin excepție, în baza hotărârii adunării generale, pot fi exceptate de la plata cheltuielilor aferente consumului de energie electrică pentru funcționarea ascensorului/ascensoarelor persoanele care locuiesc în apartamente situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum și la etajul 1 din clădirile fără mezanin.

Ce penalități pot fi percepute la bloc

Asociația de proprietari poate stabili, potrivit legii, un sistem propriu de penalități pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

„Penalitățile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, fără ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat.

- Publicitate -

Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 30 de zile calendaristice de la data afișării”, se precizează în Legea 196/2016, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere se includ în fondul de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza cu prioritate pentru plata penalităților impuse asociației de proprietari de către terți, precum și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune, reabilitarea termică sau consolidarea condominiului. Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere nu pot fi utilizate și în alte scopuri.

Cu restanțele, în instanță

Administratorul, potrivit legii, este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăți restante la cheltuielile comune ale imobilului asupra datoriilor și să înștiințeze președintele și comitetul executiv al asociației de proprietari despre restanțe.

- Publicitate -

Asociația de proprietari, prin președinte, are dreptul de a acționa în instanță proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afișarea listei, informând membrii asociației prin afișare la avizier.

„Acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxa de timbru, atât în primă instanță, cât și în cazul exercitării de către aceasta a căilor de atac, ordinare sau extraordinare”, se precizează în Legea 196/2018.

Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar din condominiu, poate fi pusă în executare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -