Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orelor 23.30, în municipiul Câmpina.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în municipiul Câmpina, Calea Doftanei.
La locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
În accident a fost implicat un singur autoturism, care a intrat în coliziune cu un stâlp. La bordul autoturismului se afla doar șoferul, bărbat in vârstă de 56 ani, blocat în interior (nu încarcerat), conștient.
Pompierii au acționat pentru deblocarea și extragerea acestuia, fiind preluat de către echipajele paramedicale aflate la fața locului. Este transportat la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare.