Primăria Băicoi va amenaja un nou parc la intrare în cartierul Tufeni. Investiția, în valoare de 650.000 de lei, va fi derulată cu fonduri de la bugetul local.
Potrivit conducerii primăriei, noul parc va avea o zonă verde generoasă, bănci, spații de relaxare, pergole din lemn, numeroase jardiniere pentru flori și plante decorative, iluminat LED cu alimentare solară, o cișmea cu apă potabilă, o tablă de șah de dimensiuni mari, dar și o toaletă ecologică.
”Continuăm investițiile în parcuri pentru creșterea calității vieții locuitorilor orașului nostru. Parcul va fi amenajat pe un teren dezafectat” a transmis primarul Marius Constantin.
Reamintim că la sfârșitul anului trecut Primăria Băicoi a dat în folosință un alt parc, amplasat lângă Sala de sport.
Acesta se întinde pe o suprafață de aproximativ 7000 de metri pătrați și a fost finanțat tot de la bugetul local.
