Orașul Ploiești, în urmă cu aproape 200 de ani, era împărțit în mahalale, ale căror nume erau date fie după numele bisericilor sau după numele celor care își făcuseră un rost, prin prisma meseriilor practicate. Mahalaua Tabaci, mahalaua lui Popa Radu sau a lui Tudorică Băcanu sunt doar o parte din așezările Ploieștiului în urmă cu aproape 200 de ani. La 1830, potrivit preotului N. Iochimescu, „era noroiul de două palme. Oamenii umblau prin târg mai mult călări și cu căruțele când erau ploi”.
Numărul mahalalelor Ploieștiului existente în 1820 era de 16, la care zece ani mai târziu urmau să se adauge încă cinci. Istoria acelor vremuri este descrisă în Marea Carte a Ploieștilor, care prezintă pe larg organizarea administrativ-teritorială a orașului, după ampla cartagrafiere de la 1810.
Franz Joseph Sulzer, istoric și muzician austriac, descria Ploieștiul, spre sfârșitul secolului XVIII, drept „un târg rustic, în care ispravnicii locuiau în case țărănești proaste”. „Sistematizarea” orașului a apărut după apariția unor rute vitale, precum drumul Bucureștilor, drumul Câmpinii sau drumul Albeștilor (actualul Mihai Bravu).
Citește și: Istoria străzii Lipscani din Ploiești, demolată de comuniști
De altfel, în Marea Carte a Ploieștilor se vorbește despre faptul că între anii 1831 – 1835, în perioada păstoritului transhumant, treceau prin Ploiești, pentru a ajunge spre locurile de baștină, aproximativ o jumătate de milion de oi, dar și mii de cai și sute de boi.
Mahalalele Ploieștiului. Cum arăta Ploieștiul în urmă cu 200 de ani
Treptat, limitele orașului s-au îndepărtat de vechea vatră și încet, încet au început să apară mahalalele Ploieștilor, dar și tensiunile neguțătorilor, dar și abuzurile celor dornici de îmbogățire rapidă.
Citește și: Povestea Ploieștiului interbelic: o cârciumă la 200 de locuitori
Tot în Marea Carte a Ploiestilor se vorbește despre „magistratul orașului”, noul organ de cârmuire de la acea dată. Numele mahalalelor erau date fie după numele bisericilor sau după numele celor care își făcuseră un rost, prin prisma meseriilor practicate.
Mahalalele Ploieștiului. Cum arăta Ploieștiul în urmă cu 200 de ani
La acea dată, conform Marii Cărți a Ploieștilor, noua organizare administrativ – teritorială cuprindea patru plăși (devenite ulterior văpsele) și 21 de mahalale. Printre cele mai importante se număra Mahalaua Tabacilor, cu Biserica Sfinții Apostoli, în zona târgului vechi. Vorbim de actuala zonă delimitată de străzile Pielari, Matei Basarab, Războieni și Tabaci.
O a doua mahala importantă a orașului era cea a Abagiilor, în jurul Bisericii Sfântul Nicolae Vechi și a Bisericii Sfântul Ilie, de-o parte și de alta a străzii Mihai Bravu, unde se aflau numeroase case și prăvălii.
Citește și: Cele șapte gări ale Ploieștiului și istoria lor
Tot în Marea Carte a Ploiestilor se vorbește despre mahalaua lui Ceauș Dobre, cu Biserica Sfântul Dumitru, „mahalaua Barbului Croitorul, cu livezile și viile Lipănescului, înșirate de-a lungul Dâmbului, până la podul de pe drumul Buzăului, cu locurile lui Gheorghe Boldescu și viitoarea Piață Sârbească, și trecând peste Calea Oilor, până dincoace de biserica Sfânta Vineri și pe strada Poștei”.
Mahalaua lui Tudorică Băcanu se întindea de la Biserica Maica Precistă până la Biserica Sf. Nicolae Nou și cuprindea numeroase grădini.
Mahalalele Ploieștiului. Cum arăta Ploieștiul în urmă cu 200 de ani
Conform sursei citate, Mahalaua lui Popa Radu, cu Biserica Buna Vestire, se întindea până la drumul Ghighiului, iar Mahalaua Sfântul Pantelimon se formase în jurul actualei biserici Sf. Pantelimon. Zona era faimoasă pentru că aici și-au ridicat case măcelari, lăutari și alți meșteșugari, pe ulițele dintre drumul Bucureștilor și Ghighiului.
În zona centrală era Mahalaua lui Tudorică Băcanu, iar în partea de Vest a străzii Republicii (fostă Calea Câmpinii) s-au format mahalalele Sfântul Ioan, în jurul actualei catedrale, mahalaua Pescarilor, la vest de Biserica Sfinții Împărați și mahalaua Căpitan Pârvu, având ca reper Biserica Sfântul Gheorghe Vechi.
Citește și: Povestea actelor de filantropie din Ploiești de la sfârșitul secolului XIX. Cantine pentru elevi, strângeri de fonduri pentru familiile sărace, azil pentru femeile în vârstă și spital pentru persoanele cu tuberculoză
Tot la Ploiești figurau alte două mahalale, cea a lui Popa Trăsnea, de-a lungul uliței Plăieșilor, unde se află Biserica Sfântul Haralambie, și denumită Sfânta Troiță, care se întindeau până în zona de vest a orașului.
În Marea Carte a Ploieștilor mai sunt menționate Mahalaua Sfântul Vasile, în partea de nord -vest a orașului, de-a lungul drumului Câmpinii.
Mahalalele Ploieștiului. Cum arăta Ploieștiul în urmă cu 200 de ani
Harta orașului includea, la 1830, numeroase grădini și curți, piața centrală și zona oborului, dar includea și „bălțile, eleșteele și gârlele care curgeau dinspre nord – vest și nu erau încă asanate”.
„Ploieștiul a rămas, deci, pentru multă vreme un oraș al noroaielor și prafului, al animalelor umblând slobode pe ultițe și al grădinilor imense, adevărate oaze de verdeață.
S-au păstrat câteva însemnări care descriu acele realități , dintre care merită să reproducem – pentru forța de sugestie – pe cea a preotului N. Iochimescu din Parohia Sfântul Vasile: La 1830 „era noroiul de două palme. Oamenii umblau prin târg mai mult călări și cu căruțele când erau ploi.
În obor, arată cronicarul, erau locuri unde te duceai până la brâu în noroi”, se mai precizează în Marea Carte a Ploiestilor.
