- Publicitate -

Măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în comuna Râfov. Rata de incidență este de 11,84 cazuri la mia de locuitori

Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Râfov ia măsuri punctuale  în vederea limitării efectelor negative ale situației generate de răspândirea infecției cu coronavirus.

Astfel, la nivel de localitate se menține obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile închise și pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor.

Se interzice, totodată, circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistență medicală, deplasarea în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției și pot dovedi prin bilet sau orice modalitate de achitare a călătoriei, ori deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave, cu dizabilități sau decesul unui membru al familiei.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator , ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Măsurile nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva SARS -CoV-2 sau celor în cazul cărora au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15 -a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Rata de incidență a cazurilor COVID -19, astăzi, 14 octombrie, este, la nivelul localității Râfov, de 11,84 cazuri la mia de locuitori. Această rată reprezintă o creștere față de ziua anterioară, când rata incidenței a fost de 11,10 cazuri la mia de locuitori.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi