Primăria comunei prahovene Florești le-a pregătit elevilor școlilor din Florești și Călinești câte o surpriză, odată cu începerea noului an școlar 2021-2022.
Astfel, toți elevii de la grădiniță, clasele primare și gimnaziale ale școlilor din Florești și Călinești au primit câte un ghiozdan echipat cu rechizite și materiale școlare.
- Publicitate -
Un număr de 660 de pachete a fost oferit de către Primărie copiilor care învață în școlile din comuna Florești.
Pachetele conțin ghiozdane, caiete, cărți, blocuri de desen, acuarele, creioane, pixuri sau stilouri, truse geometrice, etichete, mape, penare, plastilină, hârtie creponată și foarfece, lipici sau alte accesorii și rechizite necesare copiilor în funcție de vârstă și materiile școlare pe care le au în orar.
- Publicitate -














